Ce făcea Maria Băsescu înainte de Traian. Verile, foarte ocupate

Ce făcea Maria Băsescu înainte de Traian. Verile, foarte ocupate Maria și Traian Băsescu. Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EVZ

Soția fostului președinte Traian Băsescu a fost o prezență discretă în spațiul public. În cei zece ani de mandat, petrecuți de soțul ei la Cotroceni, aparițiile Mariei Băsescu pot fi numerate pe degete. Despre ea se știu foarte puține lucruri, dat fiind că a preferat să-și ducă viața de Primă Doamnă departe de lumina reflectoarelor, îngrijind de familie.

Ca președinte al României, Traian Băsescu a fost unul dintre cele mai prezente personaje din viața publică. Fostul șef de stat s-a purtat fără rețineri în fața jurnaliștilor, părând chiar că îi face plăcere să se deschidă în fața acestora. S-a lăsat filmat în tribune, la meciuri de fotbal, a dansat la restaurant, a ciocnite pahare de vin, în fața camerelor video, a făcut glume (mai mult sau mai puțin bune), a arătat cum se bea whisky etc. până în ultima zi de mandat.

Pe cât de activ și lipsit de rețineri a fost Traian Băsescu, ca președinte, pe atât de discretă a fost soția sa, Maria. A vorbit de puține ori în public, fără să-și pună viața pe tapet. S-a ținut de parte de mass-media, astfel că se cunosc prea puține lucruri despre viața ei. În vreme ce Traian Băsescu își petrecea vremea, pe mare, ca marinar, înainte de 1989, sau pe la ședințe politice, după Revoluție, ea s-a dedicat familiei și creșterii celor două fete, Ioana și Elena.

Maria Băsescu a vorbit despre trecutul ei o singură dată, într-un interviu, în care și-a amintit despre trecut. Din relatarea sa, înțelegem că nu a avut dintotdeauna o prezență discretă. Dimpotrivă, chiar a povestit, cu oarecare regret că i-a plăcut compania oamenilor, viața agitată, să lucreze.

Ne puteți urmări și pe Google News

„De 15 ani sunt casnică. Nu am fost așa dintotdeauna. Când m-a cunoscut soțul meu lucram în turism, pe litoral. Și îmi plăcea foarte mult, pentru că totdeauna mi-a plăcut societatea, oamenii. Să fie mulți oameni în jurul meu”, povestea Maria Băsescu, într-un interviu, în urmă cu mai mulți ani.

Maria Băsescu, soția lui Traian Băsescu

Maria, soția fostului președinte Traian Băsescu, împreună cu soțul și fiica cea mică, Elena, la un eveniment public. Sursa foto: EVZ

Maria Băsescu și-ar fi dorit să revină la muncă

Doar că, în cele din urmă a ajuns să se retragă între patru pereți și să se ocupe de familie, singură, în vreme ce soțul ei, Traian Băsescu era mai tot timpul plecat. Fosta Primă Doamnă declara, la momentul respectiv, că regretă faptul că a renunțat la serviciu, la viața socială.

Dar, recunoștea ea, după mulți ani petrecuți ca soție casnică i-ar veni foarte greu să revină și să-și reia activitatea.

„Mai târziu am ajuns închisă între patru pereți. Am stat foarte mult singură. Regret că n-am mai putut lucra. V-am spus, îmi plăcea compania, agitația. Oricum, acum e prea târziu. După o pauză de 15 ani e greu să-ți reiei activitatea. Mi-am ieșit din mână, cum se spune”, mai spunea Maria Băsescu.