Mesajul premierului Nicolae Ciucă de Ziua Franței: Relaţia noastră bilaterală este la cel mai important nivel din ultimele trei decenii
- Simona Suciu
- 14 iulie 2022, 12:40
Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a Franței în care menționat prietenia de secole dintre cele două țări, dar și relațiile apropiate în mai multe domenii. Premierul a transmis și o urare de La mulți ani, în limba franceză.
Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj de Ziua Franței, țară care este unul dintrei cei mai apropiați și puternici aliați ai României. „Ziua de 14 iulie are o rezonanţă deosebită pentru cetăţenii francezi şi pentru toate naţiunile libere şi democratice, care rămân ataşate principiilor Libertăţii, Egalităţii şi Fraternităţii. Pentru România semnificaţia este cu atât mai puternică.
Alianţa solidă care leagă ţările noastre are ca fundament o prietenie ce durează de secole, izvorâtă din rolul Franţei şi al francezilor în formarea statutului român, dar şi de contribuţia în arte, ştiinţe, economie a românilor care au ales ca Franţa să fie a doua lor patrie“, a scris premierul Nicolae Ciucă, într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului României.
Relație strânsă
Relația din România și Franța este una de colaborare strânsă în multe domenii, dar și de prietenie. „Astăzi, relaţia noastră bilaterală este la cel mai important nivel din ultimele trei decenii, de când ţările noastre împărtăşesc iar aceleaşi valori şi principii.
Parteneriatul Strategic, performanţa deosebită a Preşedinţiei franceze a Consiliului UE, componenta economică sunt argumente pentru a face şi mai puternică prietenia şi colaborarea noastră", a mai scris Nicolae Ciucă.
Mesaj pentru fracezi
Premierul şi-a încheiat mesajul cu o urare de la mulţi ani pentru francezi de Ziua Naţională şi pentru trăinicia prieteniei strategice dintre cele două ţări. Mesajul este unul în franceză. „Bonne Fete Nationale! ! Vive notre amitie strategique et notre Europe de la solidarite et de la cohesion!“, a transmis Ciucă.
În 14 iulie 1789 revoluţionarii parizieni luau cu asalt Bastilia, cel mai detestat simbol al absolutismului monarhic, iar la Sărbătoarea Federaţiei din 14 iulie 1790, sărbătoarea reconcilierii şi unităţii tuturor francezilor, regele Ludovic al XVI-lea a jurat credinţă Naţiunii şi legii.
Libertate, Egalitate, Fraternitate avea să devină deviza Republicii Franceze şi frază cu valoare universală din care s-au inspirat apoi multe democraţii occidentale când şi-au scris Constituţia, iar 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei.