În mesajul său, Patriarhul Daniel ne îndeamnă să ne rugăm pentru pace, să-i ajutăm pe toți cei din jurul nostru care au nevoie de sprijin și să împărtășim bucuria Învierii Domnului, prin fapte bune.
Patriarhul BOR, PF Daniel, a transmis în mesajul oficial către credincioşi, că sfintele Paşti îndeamnă toţi creştinii la pace, fapte bune și rugăciune.
„Învierea din morţi a Domnului Isus Hristos înseamnă biruinţa iubirii lui răstignite asupra morţii cauzate de ură şi violenţă. Însă învierea lui Hristos nu este revenire la viaţa biologică, pământească ci ea este trecerea de la viaţa pământească, vremelnică, la viaţa cerească, veşnică. De aceea, la slujba de Înviere din noaptea de Paşti cântăm: Astăzi prăzuim omorârea morţii şi începutul altei vieţi, viaţa veşnică”, spune Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel.
Să-i ajutăm pe cei din jur
Și pentru că Hristos cel înviat din morţi a dăruit femeilor mironosiţe bucurie, iar ucenicilor săi pace, Patriahul ne îndeamnă să împărtășim cu cei din jurul nostru pacea și bucuria, prin prin rugăciune şi fapte bune.
„În mod deosebit, să ne rugăm pentru încetarea războiului în Ucraina şi să ajutăm pe refugiaţii ucraineni. De asemenea, să arătăm preţuire şi iubire milostivă tuturor oamenilor bolnavi şi întristaţi, bătrâni şi singuri, dar şi copiilor din familiile sărace. Totodată, să păstrăm în iubirea noastră frăţească pe toţi românii aflaţi în jurul graniţelor României şi în diaspora română. Cu prilejul sărbătorii sfintelor Paști, vă adresăm tuturor doriri de pace şi bucurie, sănătate şi fericire, dimpreună cu salutarea pascală: Hristos a înviat! Adevărat a Înviat! ”, conchide Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Fără restricții
Patriarhia Română a anunțat că anul acesta nu vor fi niciun fel de restricții la slujba de Înviere. Mii de credincioși sunt așteptați în noaptea de Înviere pe Dealul Patriarhiei. Dacă anul trecut au fost restricții serioase din cauza covid, anul acesta nu va mai fi cazul. Totuși delegația Română nu va mai pleca din țară după Lumina Sfântă, deoarece în Israel sunt încă restricții din cauza pandemiei. Lumina Sfântă va fi însă adusă de la Ierusalim.
„Arhimandritul Teofil Anastasoaie va veni cu Lumina de la Ierusalim, ea va fi adusă pe aeroportul Otopeni inițial, acolo va fi întampinat de o delegaţie a Patriarhiei Române. Ne bucurăm că putem să ne aprindem lumânările din flacăra aceea care coboară în mod minunat și aprinde la Ierusalim această Lumina a Învierii“, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe. Rostirea formulei „Hristos a Înviat” se va face afară, iar slujba va fi oficiată de Patriarhul Daniel.