Ce MESAJ a transmis Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook
- Iasmina Ardelean
- 29 decembrie 2016, 10:11
Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a scris, pe pagina sa de Facebook, că este necesar ca Parlamentul şi Guvernul să fie delimitate de serviciile de informaţii şi de DNA.
„Avem nevoie de un moment zero, iar acest moment este acum.
Avem un Parlament proaspăt ales. În câteva zile, vom avea şi un nou guvern.
Este esenţial ca aceste instituţii nou alese să tragă o linie roşie groasă, de separaţie, între ele, pe de o parte, şi atotputernicele servicii de informaţii plus DNA, pe de altă parte.
Atât instituţiile politice, cât şi instituţiile de forţă trebuie să înţeleagă faptul că amestecul unora în activitatea şi atribuţiile celorlalte este ilegal, neconstituţional.
Altfel, riscul distorsionării grave a funcţionării democratice a instituţiilor politice este major. Deci, fără compromisuri.”, a scris Băsescu.