Marius Balo, profesorul român care a scăpat după 8 ani din Infernul pe care l-a trăit în China, a transmis un mesaj de mulțumire. Dascălul a făcut referire la multe persoane care i-au fost alături în timpul grelei încercări.

Marius Balo, profesorul român care a revenit în țară după opt ani petrecuți în detenție, în China, a transmis un mesaj de mulțumire pentru toți cei care i-au fost alături în timpul acestei grele încercări. Iată ce a transmis dascălul român:

Mesajul pe care l-a transmis românul închis timp de 8 ani într-o pușcărie din China

„Iubitii mei,

Am aterizat pe pamant romanesc in ziua de Paste, duminica la ora 13:03 pe aeroportul Otopeni si la ora 23:17 pe aeroportul Avram Iancu din Cluj-Napoca. A fost cea mai frumoasa zi din viata mea.

Bunului Dummezeu trebuie sa ii multumesc in primul rand, pentru ca fara ajutorul Lui nu as fi supravietuit acestor 8 ani de zile. Nu neaparat fizic cat mental, sufleteste.. au existat momente extrem de delicate, de mare incercare, insa de fiecare data simteam o putere, simteam efectiv resurse nebanuite de energie ca se materializau inlauntrul meu... resurse de curaj si de optimism care ma impingeau efectiv de la spate, sau poate mai corect spus, ma carau pe brate. Intr-un mod absolut real, cuantificabil, simteam la nivel celular - chimic daca pot sa spun asa - ca fusesem reconfigurat. Am simtit in acest mod fiecare rugaciune, fiecare gand bun care mi-a fost trimis.

Aceasta a fost de fapt una din marile descoperiri pe care le-am facut in acesti ani si incurajarea pe care vreau sa o transmit tuturor celor care sufera in aceste momente: fie din pricina vreunui necaz sau a unei boli sau a unui viciu pe care se lupta sa il lepede, sau poate din pricina razboiului, sau poate pentru ca si-au pierdut economiile sau slujba, sau i-a parasit prietena sau vreun sot netrebnic si-a parasit nevasta si copilasii, sau sunt in inchisoare, sau in spitale sau sufera de orice alta tristete.. vreau sa-i asigur pe toti ca avem resurse inlauntrul nostru de care nici nu stim. Nu stim pentru ca in mod normal nu avem nevoie de ele, insa atunci cand dam de greu ele ne devin disponibile. Aceste resurse sunt nelimitate, nu se diminueaza - putem apela la ele atat timp cat avem nevoie - si sunt indeajuns de puternice, ne energizeaza intr-un mod atat de profund incat sa putem sa neutralizam absolut orice obstacol ne-ar iesi in cale, indiferent de cat de infricosator sau de dureros s-ar dovedi sa fie.

Mulțumiri din partea lui Marius Balo

Curaj asadar, iubitii mei, curaj... motivul pentru care se asteapta de la noi sa fim curajosi nu este pentru ca am avea in jurul nostru o multime de rude si de prieteni care sa ne sprijine atunci cand s-ar intampla sa dam de greu... ci deoarece curajul este dreptul nostru innascut, ne nastem cu acest drept, la fel cum ne nastem cu dreptul la cetatenie. Nu degeaba ni se spune, si cu o asemenea emfaza: "Indrazniti! Eu am biruit lumea!" Indrazniti... deoarece curajul este cheia care dezlantuie, care elibereaza aceste resurse de care va vorbesc.

Doresc de asemenea sa ii multumesc Unchiului Ion si familiei mele dragi care sunt convins ca au suferit de aici, in toata aceasta perioada, mult mai mult decat am facut-o eu acolo. De asemenea doresc sa ii multumesc Ambasadorului Romaniei de la Beijing, Dlui Basil Constantinescu, pentru tot sprijinul pe care mi l-a acordat in ultimii 3 ani... cu domnia sa alaturi nu m-am simtit niciodata singur, oricat de usor sau de greu s-a dovedit sa fie drumul pe care a trebuit sa il parcurg. In mod cu totul special doresc sa ii multumesc Dnei Ministru Ana Birchall, un om de inalta structura, deoarece dansa a fost cea care a initiat procedura de transferare a mea in Romania. Sunt convins ca as fi fost demult acasa daca dansa ar fi reusit sa continue acel demers.

Se cuvine de asemenea sa ii multumesc Dlui avocat si echipei dansului, niste oameni cu inimi mari care au facut atat de multe pentru mine, cu atat mai mult cu cat noi nu suntem o familie cu resurse materiale indeajuns de semnificative incat sa ne putem permite o asemenea reprezentare.

Trebuie de asemenea sa multumesc tuturor prietenilor si cunostintelor, vechi si noi, si tuturor romanilor, din tara si de peste hotare, pentru ca identificandu-se cu mine si simtindu-mi suferinta, au reactionat imediat. Vocea lor, puternica si clara, o adevarata forta a naturii, a fost factorul decisiv care a determinat guvernantii sa ia atitudine. Toti pentru unul si unul pentru toti: voi ati facut pentru mine, acum este randul meu sa fac pentru voi... il rog pe bunul Dumnezeu doar sa-mi daruiasca putere, pentru ca am o dorinta imensa sa ma pun in slujba acestui popor, in orice mod mi se va cere.

Nu in ultimul rand doresc sa multumesc presei din Romania - presei scrise si presei vorbite - pentru ca intelegand situatia in care ma aflam, mi-au sarit in ajutor si au facut cunoscut necazul meu intregii tari. Acest gest, de a te pune in locul celuilalt si de a incerca sa iti imaginezi oare prin ce trece, este trasatura umana definitorie pe care biologia nu poate sa o explice in termeni evolutivi, este trasatura care tradeaza amprenta divinitatii in noi, este particula lui Dumnezeu. Va multumesc prieteni dragi si il rog pe bunul Dumnezeu sa va daruiasca multe si dese impliniri.

M-a intrebat cineva, imediat dupa ce am aterizat la Cluj, cum ma simt... si instantaneu mi-a venit in minte Piki. Piki era cainele din ograda bunicilor si pe care trebuia sa il tinem legat pe timpul zilei pentru ca nu puteai sa te risti sa muste pe cineva. El stia una si buna, cei de-ai casei si atat... restul erau latrati cu mare entuziasm. Seara insa, inainte de culcare, venea Unchiul Ion (care avea atunci si are si acum grija de gospodarie) sa inchida poarta de la intrare si sa il dezlege pe Piki peste noapte. Simtea cainele ca vine momentul si incepea sa tremure tot de emotie si de energie... iar cand auzea ca a cazut lantul de la zgarda, vai Doamne, exploda efectiv ca o bomba. Dadea vreo trei-patru ture de curte cu viteza fulgerului si apoi nu stia ce tumbe sa mai faca de bucurie. Ca e liber. Ei bine, asa ma simt si eu acum, ca si Piki atunci cand se stia dezlantuit.

Am o energie imensa. Simt ca vreau, nu stiu.. sa ma pornesc intr-un pelerinaj prin tara, simt ca vreau sa alerg un kilometru pentru fiecare zi in care am fost intemnitat acolo. Sa strang mana fiecarui om care-mi va iesi in cale, sa imbratisez fiecare suflet care-mi va iesi inainte si sa ascult necazurile tuturor celor care vor dori sa imi vorbeasca... pentru ca doar asa, impartasindu-ne necazurile unii altora, vom ajunge sa ne impartasim si bucuriile.

Permiteti-mi, in incheiere, sa spun cateva cuvinte in sprijinul fratilor si surorilor noastre din Ucraina care sufera atat de mult in aceste momente si sa va indemn ca asa cum v-ati identificat cu mine, incercand sa va imaginati oare prin ce trece acest om... si vizualizand, ati actionat - tot asa, v-as ruga, sa incercam sa ne identificam, doar pentru o clipa, cu acesti oameni napastuiti.

Oare ce inseamna sa traiesti intr-o teama continua pentru viata ta, sub bombardamente, stiind ca in orice moment un glont, un obuz sau o bomba poate sa iti curme viata ta sau a celor dragi tie. Sau daca nu ti-o va curma, te poate nenoroci pentru totdeauna. Fara apa, fara mancare, fara caldura, vesnic cu spaima de a nu mai apuca ziua de maine. Asa traiesc zeci de milioane de oameni, nu undeva la capatul lumii ci chiar aici in mijlocul nostru.

In momentul in care incercam, fie si doar pentru un moment, sa ne imaginam aceasta situatie, cream iubire. Cream iubire din nimic... iar iubirea, cum este mereu, ne impinge in actiune, pentru ca doar iubirea creaza, doar iubirea misca. Imaginandu-ne situatia in care sunt ei acum, vom putea spune TE IUBESC.

Traim in aceste zile momente istorice, momente de mare insemnatate, chiar daca poate nu simtim ca ar fi asa. Indemnul, venit de peste generatii, de a ne ridica la semnificatia acestui moment este datoria generatiei noastre, este partea noastra de responabilitate fata de umanitate si fata de poporul din care facem parte.

De ce spun acest lucru? Pentru ca daca ne intoarcem cu fata inspre trecut, daca privim in istorie - in ochii invatatorului care nu ne minte niciodata - reusim sa distingem un tipar care se repeta mereu. Fiecare generatie trebuie sa redescopere, sa reinventeze clasicii. Asa cum astazi privim la incercarile prin care au trecut vechii romanii si mai inaintea lor vechii grecii, asa vor privi si urmasii nostri inspre noi, peste alte generatii.

Fiecare generatie trebuie asadar sa redescopere, sa reinventeze clasicii. Pentru generatiile care ne vor urma trebuie sa devenim noi clasici, asa cum grecii si romanii de demult sunt eroii clasici pentru noi. Aceasta responsabilitate nu poate fi ocolita si nu poate fi refuzata, poate fi doar asumata. Este o moarte intr-un fel, o transformare, dar si o renastere. Prin ceea ce facem noi astazi ii imputernicim, le dam putere copiilor nostri si copiilor lor sa infrunte cu barbatie si ei chemarea la responsabilitate a generatiei lor... pentru ca, repet, absolut fiecarei generatii i se cere la un moment dat - mai devreme sau mai tarziu - sa se arate vrednici de semnificatia momentului, sa se ridice la nivelul de inalta structura al inaintasilor lor.

Acesta a fost datoria omenirii de la inceputul civilizatiei si va continua sa fie atat timp cat oamenii vor trai pe acest pamant. Nu e nimic special in asta, doar ca acum, in acest moment, chemarea ne-a venit noua. It's just our turn, is all.

Temandu-ne si ascunzandu-ne, vom pierde. Va rog sa nu ma intelegeti gresit, si mie imi este teama. Insa daca stam sa analizam putin vom intelege ca pentru ce avem acum de facut, NU AVEM NEVOIE DE CURAJ. Deoarece stim de pe acum rezultatul, stim de pe acum ca vom fi invingatori. Cum stim acest lucru? Intelegand faptul ca suntem nenumarati.

Stalin a intrebat la un moment dat: "Cate divizii are Papa?" Papa nu are divizii, Papa are inimi. Dummezeu are inimi... iar acest conflict nu va fi castigat nici cu taria bratelor nici cu taria piciorelor. Acest conflict va fi castigat cu inimile. Este un conflict al inimilor. Inimile noastre sunt nenumarate, iar celalalt super-organism (China-Rusia) nu are inima deloc. Stiu pentru ca am trait acolo 8 ani de zile si fara sa va spuna nimeni, in adancul sufletului sunt convins ca o simtiti si Dumneavoastra.

Am sa revin zilele urmatoare cu cateva precizari suplimentare. Am tinut insa, neaparat, sa precizez acum aceste aspecte. Fiecare moment conteaza... si totul tine doar de noi. Noi suntem cei cei care va trebui sa impingem acele pisici grasune de la varf sa actioneze. De capul lor nu se vor urni niciodata, insa imboldite vor face ceea ce le vom spune NOI. Slava Romania! Slava Ucraina!

Va multumesc inca o data tuturor pentru gandurile bune, pentru sustinere, pentru rugaciunile Dumneavoastra pentru mine in toti acesti ani. Va multumesc pentru rabdarea de a citi acest mesaj si dand slava bunului Dumnezeu, Il rog sa va binecuvinteze in aceasta Saptamana Luminata a Sfintelor Pasti si in fiecare zi care va urma”, a fost mesajul lui Marius Balo.