Mesaj emoționant din Himalaya pentru cauza copiilor în dificultate

Românul plecat în Himalaya pentru cauza copiilor în dificultate a transmis un mesaj emoționant de pe vârful Lobuche East. Acesta a plecat de la Slobozia pe Acoperișul Lumii, pentru a atrage atenția asupra copiilor îngrijiți de Fundația Copii în Dificultate (CID). El a petrecut 19 zile în Himalaya și a escaladat vârful Lobuche East (6.119 m), pentru a demonstra că un om obișnuit poate face tot ceea ce își propune. Pe de altă parte, el a atras atenția că există copii bolnavi pentru care lucruri banale sunt imposibile. Aceștia sunt copiii cu boli incurabile îngrijiți de Fundația Copii în Dificultate.

Alexandru Tudose va vorbi despre experiența lui în Himalaya cu ocazia spectacolului caritabil Stars4Dreams de marți, 16 aprilie, de la ora 20:00, care marchează 30 de ani fapte bune ale celor de la Fundația Copii în Dificultate și peste 18.000 de copii îngrijiți. Spectacolul va avea loc la Sala Palatului și se va bucura de participarea extraordinară a unor vedete precum INNA, Irina Rimes sau Nicoleta Nucă. Pe scenă vor mai urca Andreea Avarvari (finalistă la Vocea României), trupa Victory of Arts și tânăra balerină Măriuca Iordache, remarcată la ultima ediție a emisiunii Românii au talent.

Mesaj din Himalaya: „Micuților, să știți că tot timpul cineva va avea grijă de voi”

De-a lungul călătoriei sale de 19 zile în Himalaya, Alexandru Tudose a avut ocazia să vadă locuri incredibil de frumoase, să cunoască oameni și obiceiuri și să se încarce cu energie și povești pe care abia așteaptă să le spună copiilor de la Fundația Copii în Dificultate.

Tudose a ajuns la Kathmandu în data de 20 martie, în plin festival Holi, al Culorilor. Apoi a început călătoria propriu-zisă:  a traversat văi adânci pe poduri suspendate la zeci de metri înălțime, a rostit mantre rotind mani wheels, s-a recules în fața monumentului închinat nepalezului Tenzing Norgay, primul om care a cucerit vârful Everest, alături de Edmund Hillary, sau lângă memorialul Scott Fischer, celebrul alpinist american răpus de munte în 1996.

A cunoscut porteri care cară în spate uneori peste 100 de kilograme de bagaje și ghizi de altitudine, care au în palmaeres 4-5 urcări pe Everest și tot atâtea ale altor vârfuri de peste 8.000 de metri. De pe vârful Lobuche East, a transmis copiilor bolnavi un mesaj de încurajare: „Micuților, vă salut și vă pupăcesc de aici. Să știți că tot timpul cineva va avea grijă de voi. Iar eu, astăzi, pentru voi, am împlinit visul ăsta. Vă pup și să avem povești frumoase de spus”.

Mai mult, Alexandru Tudose a dus cu el cărți de colorat, pe cărările Himalayei, pe care le-a împărțit copiilor întâlniți în timpul periplului din munți. Chiar și la Everest Base Camp, pe Kala Patthar ori pe Lobuche East, a avut cărți în rucsac, pe care le-a împărțit apoi, la coborâre, unor copii care s-au grăbit, cu entuziasm, să coloreze. În acest fel, Alex i-a împrietenit, simbolic, pe copiii de la Fundația CID cu cei din Himalaya.

Cea mai veche fundație caritabilă din România

Fundația Copii în Dificultate îngrijește copii cu boli incurabile în faze terminale, infectați cu HIV/SIDA, cu tulburări din spectrul autist sau abandonați. Pentru fiecare copil, Fundația CID cheltuiește aproape 8.000 de lei. Ei pot fi ajutați prin donații de 2 euro trimițând prin SMS la 8844 mesajul ZILE.

Himalaya Climb4Dreams este un episod al campaniei Jeans4Dreams, care sprijină activitatea Fundației Copii în Dificultate. Un obiectiv important al acestei campanii constă în obținerea a cel puțin 10.000 de donații prin SMS (mesaj ZILE la 8844). În prezent s-a ajuns la 7.290 de SMS-uri.

 Trebuie spus că, de-a lungul timpului, activitatea Fundației CID a fost sprijinită de personalități precum Simona Halep, Cristi Chivu, Marcel Iureș, Marius Manole, Ivan Patzaichin, Dumitru Prunariu, care au transmis mesaje video de sprijin și au donat câte o pereche de blugi, ca semn de susținere. Toți blugii donați vor fi expuși la Sala Palatului, pe Aleea Blugilor Celebri, cu ocazia spectacolului aniversar Stars4Dreams.