Meryl Streep, cucerită de fotografiile unei românce

Maria Draper, un inginer stabilit în SUA, a făcut dintr-o pasiune o meserie apreciată de americani.

Maria Draper a plecat în Statele Unite în urmă cu 16 ani. În România a urmat Facultatea de Hidrotehnică şi, deşi îşi dorea să profeseze ca inginer, nu a făcut niciodată acest lucru. În America, şi-a deschis o firmă de contabilitate şi una de fotografie care, într-un ritm rapid, „pare să devină munca mea de bază“. Un hobby care aduce profit

Două fotografii de-ale sale au fost cumpărate pentru un album al lui Robert Lepley şi Meryl Streep. În plus, o alta a fost folosită pe parcursul anului 2008, lunar, pentru coperta revistei „The Dawn“, iar o alta de designerul de motoare de avioane tip Eggenfellner pentru a-şi promova avionul futuristic, E2B sport aircraft. O companie daneză cu o filială şi la Câmpulung Muscel i-a cumpărat o fotografie cu o stână din judeţul Braşov, pentru ambalajul unui produs care se vinde în hipermarketurile din ţară.

Maria Draper povesteşte că fotografia este o pasiune născută în urmă cu trei ani, pe care a ajuns să o cunoască şi să o iubească întâmplător.

„M-am născut cu un talent la desen moştenit de la mama. Pictez de când mă ştiu, cred că am pus pensula în mână înainte de a pune creionul. În 2005 am decis să-mi cumpăr o cameră foto digitală, compactă şi destul de modestă, pentru a fotografia peisaje pe care apoi să le pictez“.

În schimb, Maria a ajuns să îndrăgească fotografia mai mult decât pasiunea pe care o avea de-o viaţă. A renunţat la pictură, pentru aparatul de fotografiat

„Stau şi acum cu două pânze imense de canvas rezemate de perete, pe care intenţionam să le pictez pentru sufragerie, dar care vor rămâne probabil acolo pentru totdeauna.“

Deşi aceste două pasiuni par independente una de alta, Maria consideră că fotografiile nu ar fi fost atât de reuşite dacă nu era talentul pentru pictură. „Mulţi admiratori mi-au spus că pictez cu aparatul fotografic, deşi eu zic că fotografiez cu o inimă de pictor“, spune ea.

Peisajele sunt preferatele Mariei şi, deşi iubeşte pădurile, majoritatea fotografiilor sale reprezintă coasta pacifică şi împrejurimile acesteia, adică locul unde locuieşte în prezent. PE INTERNET

Cont pe webshots.com > Fotografiile româncei stabilite dincolo de Ocean sunt postate pe diferite site-uri, precum Aminus, Panoramio sau Webshots.com, cont pe care Maria numără câteva milioane de vizitatori şi unde pot fi găsite şi poze făcute de ea la Iaşi, Sinaia sau Bran. > Webshots.com este un site înfiinţat în 1995, care facilitează crearea de albume foto on-line. Site-ul include posibilitatea de a afişa fotografiile pe desktop printr-un software. > Unele fotografii pot fi descărcate numai pe baza unui abonament cu plată. În prezent, Webshots este proprietatea American Greetings, un gigant care produce felicitări în America şi care are peste 558 de milioane de fotografii şi clipuri publicate.

PASIUNE. Pădurea, locul pe care Maria adoră să-l fotografieze, în special toamna

PEISAJ. Stâna din judeţul Braşov, folosită pentru ambalajul unui produs lactat

Citiţi şi: FLORIAN BICHIR: La mulţi ani, România! România-i peste tot   Români de care suntem mândri  Ticu Lăcătuşu: „Nicio escaladare n-a fost un marş triumfal“  Antonio, rom-detectivul din Grajduri