Merkel, primul test pentru Hollande

Merkel, primul test pentru Hollande

Preşedintele francez a mers ieri la Berlin în prima sa vizită externă pentru a-şi armoniza relaţia cu cancelarul german, decisivă pentru soarta Zonei Euro.

La doar câteva ore după instalarea sa în fruntea Franţei, Francois Hollande a urcat în avion cu destinaţia Berlin. Vizita în Germania fusese anunţată cu mult înainte ca socialistul să câştige turul doi al prezidenţialelor din 6 mai. Alegerea nu a mirat pe nimeni, date fiind contrele pe teme economice între noul lider de la Élysée şi cancelarul german Angela Merkel. La Berlin, Hollande a fost primit cu onoruri militare şi a luat cina cu gazda sa pe terasa cancelariei. Amabilităţile s-au oprit însă aici. Oficialii germani au avertizat, cu doar câteva ore înaintea întâlnirii, că pactul european de stabilitate bugetară, denunţat de noul preşedinte francez, nu poate fi renegociat. În replică, socialiştii francezi au acuzat Germania că decide de una singură soarta UE în funcţie de propriile sale interese. Franţa şi Germania sunt însă condamnate să lucreze împreună, subliniază la unison analiştii, indiferent de relaţia personală dintre Hollande şi Merkel. Pentru a face un gest de bună-credinţă faţă de noul lider de la Paris, Merkel, care l-a susţinut pe Nicolas Sarkozy în campania electorală din Franţa, a fost de acord să ia în calcul o parte din măsurile propuse de Hollande pentru stimularea creşterii economice. Acestea nu vor afecta disciplina bugetară europeană la care Merkel ţine foarte mult. Cel mai probabil, concluziile discuţiilor dintre cancelarul german şi preşedintele francez vor lua forma unui "pact pentru creştere economică" la nivel comunitar. Deşi relaţia dintre cei doi lideri a debutat cu declaraţii contondente, viitorul nu este chiar atât de întunecat, subliniază oficiali din anturajul lor. Şi între Sarkozy şi Merkel au existat divergenţe, poate chiar mai acute, peste care au trecut în final. "Ne aşteptăm ca între noul preşedinte francez şi cancelarul german să fie mai multă armonie decât discordie", a subliniat un oficial german. Asta pentru că relaţia dintre ei este decisivă pentru Zona Euro, a conchis acesta. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/7paO8uQNS30?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Citiți și:

  • După Merkel, Hollande va trebui să dea explicaţii şi lui Obama
  • Provocările lui Hollande
  • Angela Merkel nu acceptă niciun fel de modificare a pactului fiscal al UE

Ne puteți urmări și pe Google News