Metroul, pe lângă faptul că este o mană cerească pentru transportul în Bucureşti, mai este şi o „maşinărie“ de făcut bani. Pe lângă sumele pe care le încasează an de an de pe urma panourilor publicitare, instituţia subordonată Ministerului Transportului mai câştigă şi de pe urma spaţiilor comerciale
Subteranul este ca un bazar în aer liber. La fiecare colţ de staţie de metrou zeci de comercianţi se îngrămădesc pe câţiva metri pătraţi ca să-şi etaleze marfa. Ba un covrig, o merdenea, un lănţişor sau un cercel din argint sau chiar un covrigel cu mac sau susan.
Unii mai înstăriţi şi-au făcut direct stand şi vând tricouri, papuci, maiouri, căciuli îmblănite, chiloţi, cojoace sau chiar sutiete. Este o afacere rentabilă, ţinând cont că peroanele au devenit neîncăpătoare pentru spaţiile comerciale. Mai ales că zilnic 600.000 de oameni circulă cu acest mijloc de transport în comun. În urmă cu cinci ani, Gheorghe Udrişte, fostul director al Metrorex, se declara nemulţumit de „proliferarea patiseriilor şi gogoşeriilor din staţiile de metrou” şi afirma că, pe viitor, nu va mai aviza deschiderea de noi astfel de spaţii comerciale. Timpul a trecut, avizul s-a dat în continuare, iar acestea s-au înmulţit.
75% din chirii revine Sindicatului lui Rădoi
Potrivit reprezentanţiilor Metrorex, în anul 2015, instituţia a încasat suma de 1.060.449,66 lei din închirierea spațiilor comerciale din stațiile de metrou, dar primeşte doar 25% din banii încasaţi, restul de 75%, adică de trei ori suma, circa 3 milioane de lei, revenind sindicatului condus de Ion Rădoi. Instituţia coordonată de cel care a pus monopol pe mii de metri pătraţi din subteran, nu a catadicsit să răspundă oficial câţi bani încasează anual din închirierea spaţiilor. În perioada ianuarie - septembrie 2016, Metrorex a încasat de pe urma spaţiilor comerciale închiriate suma de 808.385,68 lei.