Memorial Day. Dean Thompson: Eroi SUA au murit în România pentru înfrângerea fascismului în al II-lea Război Mondial

Militari americani şi-au dat viaţa pe teritoriul şi în spaţiul aerian al României pentru înfrângerea tiraniei şi fascismului în cel de al Doilea Război Mondial, a declarat, vineri, însărcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson, cu ocazia Zilei de Comemorare a Eroilor, în cadrul unei ceremonii de depunere de coroane la Monumentul comemorativ din Parcul Kiseleff dedicat eroilor americani din cel de-al Doilea Război Mondial, la care au participat mai mulți ambasadori și atașați militari acreditați în România, precum și oficiali civili atât din România, cât și din SUA.

Speach-ul ținut de însărcinatul cu afaceri al SUA la București, Dean Thompson, cu prilejul Zilei de Comemorare a Eroilor (Memorial Day), în prezența celor adunați la Monumentul comemorativ din Parcul Kiseleff a fost publicat și pe site-ul Ambasadei SUA la București.

"Familii şi prieteni vor începe în curând să se reunească peste tot în Statele Unite pentru picnicuri, excursii şi grătare în curţile din spatele caselor în acest sfârşit de săptămână cu ocazia Zilei de Comemorare a Eroilor care reprezintă începutul verii. În timp ce aceste petreceri constituie evenimente sociale familiare pentru americani, este important să ne amintim semnificaţia adevărată a acestei zile. Nu trebuie să considerăm niciodată că scopul nobil şi solemn al acestei zile ni se cuvine pur şi simplu", și-a început diplomatul Thompson cuvântarea, cerând permisiunea celor prezenți la eveniment pentru a explica ce înseamnă pentru americani Memorial Day.

"Drepturile şi libertăţile fundamentale - viaţa, libertatea şi dreptul la fericire - au fost definite şi afirmate la naşterea naţiunii americane. Trecerea de la declararea la obţinerea acestor drepturi a cerut însă un efort imens şi chiar sacrificiul suprem al militarilor din forţele noastre terestre, navale şi aeriene. Pe scurt, drepturile şi libertăţile americane au fost apărate în trecut şi sunt protejate în prezent de toți aceia care sunt gata să îşi dea viaţa pentru ca alţii să se bucure de darurile dreptăţii, libertăţii şi prosperităţii", a declarat reprezentantul Statelor Unite ale Americii.

Inițial 30 mai a fost ziua comemorării eroilor care și-au pierdut viața în timpul războiului civil american, dar după Primul Război Mondial, 22 Mai a devenit Memorial Day pentru toți cei care au murit în toate bătăliile Americii, a mai spus oficialul american subliniind că "sacrificiul lor individual și personal este cel care face și mai prețioasă libertatea noastră colectivă".

"Ne aflăm acum în faţa monumentului eroilor americani aici, în Parcul Kiseleff, pentru a onora amintirea acelor militari americani, majoritatea dintre ei aviatori şi mulţi dintre ei încă neidentificaţi, care şi-au dat viaţa pe teritoriul şi în spaţiul aerian al României, pentru înfrângerea tiraniei şi fascismului în cel de al Doilea Război Mondial. Acest monument, donat de Vechea şi Onorabila Companie de Artilerie din Boston, Massachusetts, este locul perfect pentru a reflecta o clipă la semnificaţia acţiunilor lor sacre. Astăzi ne asumăm cu toată răspunderea datoria de a preţui şi de a onora sacrificiul acestor eroi sacri. De acum înainte trebuie să ne asumăm permanent responsabilitatea de a fi păstrătorii încrederii şi credinţei lor. Trebuie să răspundem permanent celor mai înalte standarde prin care putem măsura propria noastră contribuţie la apărarea libertăţii şi la promovarea dreptăţii. Comemorarea noastră de astăzi este o ocazie de a ne reafirma angajamentul în sprijinul libertăţii pe care au apărat-o cu atâta curaj", a spus diplomatul american.

Dean Thompson a mai declarat că "în această zi a comemorării  ne onorăm luptătorii noștri prin angajamentul nostru de a lupta împotriva apatiei şi pesimismului care ar căuta să răpească generaţiilor viitoare ocazia propriilor lor împliniri sau îndeplinirea aspiraţiilor celor care au luptat pentru a face această viaţă demnă de măreţie. Să ne amintim aşadar de acei prieteni căzuţi care au luptat pentru ceva mai presus decât ei ca şi de aceia a căror continuă veghe serveşte astăzi la a transforma această viaţă într-o virtute mai profundă! Să ne fie dat să continuăm să-i onorăm, în viitor, la fel de mult pe cât ne-au onorat ei pe noi!", și-a încheiat alocuțiunea reprezentantul SUA la București.