În anul 1997, pe 29 decembrie, Traian Băsescu, pe atunci ministru al Transporturilor, a acordat un interviu cotidianului „Evenimentul zilei”, înserat de Claudiu Săftoiu.
Cu șapte ani înainte de a deveni președinte, Băsescu spunea despre fostul șef al statului Emil Constantinescu că „a făcut, ca politician, cele mai puține greșeli, dar că este autorul câtorva excese în planul bătăliei pentru imagine: a scăpat boii în lupta anti-corupție, în care președintele nu are atribuțiuni.
„A încercat să pună pe picioare instituții neconsti tu ționale. Era vorba de curățarea Ministerului de Interne de corupție, pentru ca cei curați să nu mai acționeze ca polițiștii dinainte, cu mentalitatea de milițieni”, a adăugat fostul președinte. Întrebat dacă „stra tegia Băsescu” este definiția reformei rapide în România, Traian Băsescu a răspuns:„Singura soluție în momentul de față este să faci ce spui și să spui ce trebuie”.
INFO
Traian Băsescu a fost președinte al României între 2004 și 2014. Din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. În 2001 a devenit președinte al Partidului Democrat, în locul lui Petre Roman. A fost copreședinte al Alianței Dreptate și Adevăr, formată din PNL și PD în 2003. În urma retragerii lui Theodor Stolojan (PNL) din cursă, Traian Băsescu (PD) a devenit candidatul Alianței DA pentru președinția României.În 2009, a fost reales pentru un mandat de cinci ani, învingându-l pe Mircea Geoană (PSD).
CV
Claudiu Săftoiu a fost jurnalist, redactor-șef adjunct, șef al Departamentului Politic la „Evenimentul zilei”, între anii 1997 și 1999. A fost consilier prezidențial pe probleme de politică internă al președintelui României și director al Serviciului de Informații Externe, în perioada octombrie 2006 - martie 2007.