Memoria EVZ. O fetiță de 11 ani, pusă să deseneze portretul violatorului său

Pe prima pagină a „Bulinei albastre”, din 1 iunie 1993, ediția d e prânz a Evenimentului zilei, a apărut o știre, potrivit căreia o puștoaică de 11 ani care fusese violată cu trei zile înainte – ziua în amiaza mare – în parcul Herăstrău, din Capitală, a fost pusă de polițiști să deseneze portetulrobot al celui care abuzase de ea.

 În articol se preciza că siluirea fetei a fost întreruptă de un câine dalmațian care scotocea prin tufișurile unde pedofilul batjocorea fetița. Spre deosebire de presa de astăzi, Evenimentul zilei n-a făcut publică identitatea fetiței, în schimb a publicat date despre fizionomia și statura violatorului.

INFO

Acesta a fost articolul de debut al unei campanii de presă, demarată de Evenimentul zilei și botezată „Violatorul din Herăstrău”. În momentul când pedofilul a fost prins, și știrea a fost publicată în ziarul nostru, „Bulina roșie” a atins un tiraj record, de aproape 1.000.000 de exemplare.

CV

Autorii articolului, Silvana Pătrășcanu și Valentin Cilibeanu, au fost redactori în cadrul secției „Investigații” a Evenimentului zilei. Ambii au ieșit din presă. Silvana a mai lucrat la Cotidianul, Azi și Gardianul, iar Valentin Cilibeanu la Ziua.