În marja evenimentului Teodor Meleşcanu a avut o întrevedere cu Rex Tillerson, secretarul de stat al SUA. Cu acest prilej, oficialul român a întărit angajamentul țării noastre pentru dezvoltarea relației speciale româno-americane, ce decurge din Parteneriatul Strategic. Meleşcanu a exprimat interesul pentru organizarea unor întrevederi la nivel înalt cu reprezentanții Administrației de la Washington. Rex Tillerson a manifestat deschidere pentru continuarea dialogului bilateral, inclusiv la nivel de șef de stat, în funcție de agenda celor doi demnitari.

Programul evenimentului a cuprins: o sesiune introductivă, de informare a participanților cu privire la stadiul progreselor realizate pe linia combaterii Daesh, din punct de vedere militar, respectiv al stabilizării și reconstrucției zonelor eliberate; o sesiune plenară, deschisă de secretarul de stat american Rex Tillerson și de prim-ministrul Republicii Irak, Haider Al-Abadi; un prânz de lucru, la care au participat și alți membri ai Administrației SUA, printre care secretarul apărării, James Mattis, directorul CIA, Mike Pompeo, directorul comunității americane de informații, Dan Coats.  

Teodor Meleşsanu a reiterat angajamentul țării noastre pentru eforturile internaționale de eliminare a organizației teroriste și a menționat continuarea sprijinului acordat Coaliției,  inclusiv pentru combaterea propagandei Daesh în mediul on-line. Având în vedere succesul operațiunilor militare ale Coaliției în eliberarea zonelor ocupate de către Daesh, ministrul de externe a confirmat contribuția României la eforturile umanitare, de stabilizare și reconstrucție.

La finalul reuniunii ministeriale, membrii Coaliţiei au adoptat o Declaraţie comună care stabileşte obiectivele comune pentru perioada următoare. Textul documentului poate fi accesat aici

SUA a anunțat în septembrie 2014 formarea unei coaliții globale pentru combaterea Daesh, care cuprinde 68 de membri (64 de state, ONU, Liga Statelor Arabe, UE și INTERPOL). În vederea facilitării unor reacții prompte la provocările Daesh, au fost create cinci grupuri de lucru (aspecte militare, combaterea finanțării, luptătorii străini, comunicare/ combaterea propagandei, stabilizare).

La 13 februarie 2017, Parlamentul a aprobat continuarea în acest an a misiunii Armatei României în cadrul Coaliției globale anti-Daesh, cu un efectiv total de până la 50 de militari și extinderea ariei de dislocare prin includerea teritoriului statului Kuweit (finanțarea se asigură din bugetul alocat MApN).