Ducesa de Sussex nu suportă regulile! Ea a renunțat la toate privilegiile pe care i le aduceau apartenența la Casa Regală Britanică, dar se bucură acum de dreptul de a se exprima liber
De când s-a mutat în Canada, Meghan Markle a renunțat complet la garderoba de ducesă. O sursă din apropierea fostei actrițe a dezvăluit pentru revista In Touch că aceasta nu suporta codul și regulile stricte de la Palat. „Meghan se simte mult mai confortabil în haine casual- jeanși, pulovere și pantofi cu talpă plată”, a dezvăluit aceasta, adăugând că soția lui Harry „ura să fie îmbrăcată la patru ace și să se conformeze unor reguli de modă veche, cum ar fi să poarte rochii sub genunchi.”
Aceeași sursă a mai spus că Meghan „face acum ceea ce dorește, fără ca cei de la Curtea Regală să-i urmărească orice mișcare. Duce deja o viață normală, conduce mașina și își face cumpărăturile singură. Face yoga în pantaloni de yoga și transpiră, ca orice om normal.”
O altă regulă de care nu mai trebuie să țină seama este aceea de a lua parte la întâlniri cu oficialități de rang înalt. „Eticheta acestor întâlniri i s-au părut ridicolă și aceasta a fost o mare, mare problemă pentru ea.”
Deși Meghan și prințul Harry speră să ducă o viață simplă, se pare că se vor bucura în continuare de tot luxul. Pe 21 ianuarie, ducele de Sussex, în vârstă de 35 de ani, a zburat cu avionul său privat pentru a se alătura soției și fiului său, Archie, în Canada. În ciuda renunțării la alocațiile lor atunci când s-au retras din îndatoririle regale, „Harry nu este îngrijorat de bani”, a declarat un exclusivitate o altă sursă pentru In Touch. „El și Meghan aveau deja totul pus la punct”, a continuat sursa. "Harry este sigur că nu va duce lipsă de bani, și sincer să fiu, oricum nu a fost niciodată un tip materialist, ținând cont că îi plac ieșirile în aer liber și lucrurile simple, de bază."