Medicul Ralucăi Stroescu, anchetat

DOSAR PENAL. Doctorița Angela Culeva, specialist în medicină internă la Centrul Medical Unirea, este cercetată penal de procurori, pentru ucidere din culpă în cazul „Raluca Stroescu” - tânărul manager de audit al companiei Ernst&Young, care a încetat din viață, în aprilie 2007, din cauza unei boli fulgerătoare, generate de ritmul infernal de muncă și de malnutriție.

„Medicului îi vor fi aduse la cunoștință acuzațiile, săptămâna viitoare, când, cel mai probabil, va fi pus sub acuzare. Practic, Angela Culeva este suspectată că nu i-a făcut tinerei toate analizele care se impuneau pentru a-i descoperi boala”, au arătat surse judiciare.