Medicul anestezit Ecaterina Maniuc, reținută pentru moartea femeii de afaceri, va sta în arest încă 15 zile
- Sanda Frunze
- 7 martie 2025, 17:42
Sursa foto: știri.mdRepublica Moldova. Anesteziologul Ecaterina Maniuc, principalul suspect în cazul morții femeii de afaceri Liubovi Babuțchi, va rămâne încă 15 zile în arest. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, vineri, 7 martie.
Potrivit purtătoarei de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru, procurorii vor contesta decizia și vor solicita prelungirea arestului preventiv pentru 30 de zile. În același timp, avocatul lui Ecaterina Maniuc, Alexandru Zmeu, susține că clienta sa se simte rău și se opune prelungirii măsurii arestului preventiv.
Ecaterina Maniuc a fost reținută pe 7 februarie și plasată în arest preventiv. Aceasta este cercetată penal pentru „practicarea ilegală a medicinei”.

Sursa foto: colaj Evenimentul Zilei
La scurt timp după incident, Irina Borodkina, proprietara salonului de înfrumusețare unde a avut loc decesul, a reușit să fugă din Republica Moldova. Conform poliției, Borodkina a părăsit țara după ce a spus că se simte rău și are nevoie de îngrijiri medicale. La aproximativ o oră și 40 de minute distanță de la incident, aceasta a părăsit Republica Moldova.
Procurorii cer arest și pentru proprietara salonului Irina Borodkina
Irina Borodkina a primit 30 de zile de arest în continuare, fiind dată în căutare internațională. Femeia va fi arestată imediat ce va fi găsită.
Borodkina a fost anterior implicată într-un dosar de contrabandă cu medicamente. În 2022, aceasta a fost prinsă la vama Palanca cu mărfuri în valoare de 1,59 milioane de lei. Deși risca până la 10 ani de închisoare, ea a scăpat de orice consecință legală.

Sursa foto: realitatea.md
Expertiza medico-legală în cazul Babuțchi
Expertiza medico-legală realizată în cazul morții Liubovi Babuțchi a arătat că aceasta a suferit o embolie în urma unor injectări cu medicamente. De asemenea, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că autoritățile competente nu au investigat în mod corespunzător cazul până în prezent.
Amintim că femeia de afaceri a decedat pe 30 ianuarie, la un salon din Capitală. Ministerul Sănătății a confirmat că Ecaterina Maniuc a lucrat anterior într-un spital public, unde s-au descoperit nereguli grave, inclusiv o secție clandestină de chirurgie estetico-medicală.
Salonele de înfrumusețare sub investigație
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a comunicat că salonul în care a avut loc decesul nu avea autorizație pentru a efectua proceduri medicale invazive. Autoritățile au întreprins verificări și la alte cabinete și saloane cosmetologice. Astfel au fost confirmate că multe dintre ele nu respectă normele sanitare și reglementările legale.