MEDICINA CHINEZEASCĂ ia avânt: britanicii intenţionează să deconteze remedii antice. Care este CONDIŢIA

MEDICINA CHINEZEASCĂ ia avânt: britanicii intenţionează să deconteze remedii antice. Care este CONDIŢIA

Oficialii britanici din sănătate iau în calcul decontarea tratamentelor chinezeşti, alături de terapiile alopate „occidentale”, dacă efectele lor terapeutice sunt dovedite ştiinţific.

Terapiile chinezeşti, printre care remediile pe bază de plante, acupunctura şi masajul, ar putea fi decontate de sistemul britanic de asigurări de sănătate, dacă efectele lor au la bază dovezi ştiinţifice, a anunţat secretarul de stat britanic Jeremy Hunt. Oficialul, care călătoreşte frecvent în China, ţara de origine a soţiei sale, a declarat pentru telegraph.co.uk, că, pe de o parte, este timpul ca banii asiguraţilor să nu mai fie cheltuiţi pe terapii alopate tradiţionale, dacă nu-şi dovedesc eficienţa,  iar pe de altă parte, nu ar trebui să întoarcem spatele terapiilor chinezeşti, dacă acestea se bazează pe evidenţe ştiinţifice.

Inclusiv Institutul Britanic de Sănătate recomandă acupunctura pentru tratarea durerii lombare, tocmai în ideea că efectul terapeutic în această afecţiune a fost demonstrat ştiinţific. De asemenea, o plantă folosită de secole în medicina chinezească ar putea fi un remediu eficient pentru tratarea durerii cronice. Un grup de cercetători americani au demonstrat recent că Corydalis conţine o componentă cu efect de ameliorare a durerii, însă se impun în continuare teste de toxicitate.

Anul trecut, în Marea Britanie, a fost lansată însă o alertă medicală cu privire la produsele farmaceutice chinezeşti, pe motiv că ar conţine un nivel ridicat de metale grele.  

 

Ne puteți urmări și pe Google News