Medicii rezidenți ar putea fi angajați temporar, fără concurs. Ce condiţii trebuie să îndeplinească

Echipa de medici și asistenți români care va pleca în misiune în Republica Moldova pentru a sprijini personalul medical din această țară,aflat în prima linie de luptă împotriva epidemiei de coronavirus.

Guvernul are în dezbatere un proiect elaborat de Ministerul Sănătății care va permite ca medicii rezidenţi să fie angajaţi fără concurs.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că 3.000 - 4.000 de cazuri de infectări pe zi înseamnă un impact major asupra capacităţilor din spitale şi secţiile de terapie intensivă.

Medicii rezidenţi ar urmă să ocupe posturi fără concurs la următoarele specialități: terapie intensivă, urgență, infecțioase, epidemiologie și radiologie.

Mai mult, şeful cancelariei premierului, Ionel Dancă, spunea că acești medici vor fi angajați mai întâi pe o perioadă determinată de șase luni, după care vor putea să ocupe posturile fără concurs.

Ionel Dancă: Practic, se creează cadrul, prin această ordonanță de urgență, pentru angajarea acestor medici rezidenți cu contracte pe perioadă determinată de șase luni, contracte temporare, însă avantajul pe care acești tineri medici îl vor avea este că vor putea fi detașați în diverse unități spitalicești, unde există nevoie de astfel de specialiști, și acolo unde există posturi vacante, după expirarea perioadei de șase luni contractuale, vor putea ocupa posturile vacante fără concurs, informează Radio România Actualităţi.

Raed Arafat a precizat că ar putea fi luate şi alte măsuri speciale la spitalelor

El a menţionat că Spitalul Colentina va primi pacienţi infectaţi cu noul coronavirus pe toate locurile pe care le are, în contextul în care directorul medical al Spitalului Colentina Victor Cauni a anunţat în cursul acestei zile că nu mai există niciun pat liber în cele două secţii de terapie intensivă ale unităţii medicale.

Arafat: Spitalul Malaxa va deveni operaţional pe problema COVID-19

„Una din măsurile de care a declarat şi domnul prim-ministru că este sub analiză este măsura de restricţionare a circulaţiei, a mişcării după o anumită oră în noapte, cum au făcut unele ţări precum Franţa. Este o măsură în analiză, să vedem dacă se va impune, în ce condiţii şi pe ce localităţi se va impune în sensul în care să se reducă mişcarea după o anumită oră în noapte până dimineaţa”, a afirmat Raed Arafat duminică la Antena 3.