Medicii de familie renunță la protest

Medicii de familie se așteaptă la haos în cabinetele medicale, după ce ieri, au decis să renunțe, la protestele anunțate pentru sfârșitul săptămânii.

Și asta pentru că pacienții amânați din cauza grevei trebuie reprogramați.

Chiar dacă au renunțat la protest, medicii se declară neîncrezători în măsurile propuse de ministrul sănătății. „Rezultatul obţinut la întâlnirea de ieri nu este cel dorit, dar înţeleg că anul acesta este vorba de un buget de austeritate”, a declarat medicul Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină de Familie.

Ministrul sănătății a promis că, pentru trimestrul întâi, veniturile medicilor de familie vor rămâne neschimbate, având valoarea anului 2008, de 306 milioane de lei, urmând ca, în celelalte trei trimestre, să aibă loc rectificări bugetare.

Astfel, din trimestrul al doilea, medicina de familie va primi 256,5 milioane de lei. Programele de prevenție contra cancerului de col uterin și bolilor cardiace vor aduce și ele fonduri suplimentare medicilor de familie.

„M-aș bucura să nu fie doar vorbe goale, dar, deocamdată, nu am văzut modificarea bugetului pe site-ul Casei Naționale de Sănătate. Acum, problema este că am dat toate programările peste cap. Cum fac, sun peste noapte și chem din nou pacienții la consultații?!”, se întreabă medicul de familie Tereza Franciuk.