UN MEDIC cunoscut ŞI-A DAT DEMISIA după SCĂDEREA SPORURILOR. Agoniile sistemului de Sănătate din România

Primăria Oradea a decis recent, printr-o Hotărâre de Consiliu Local, scăderea sporurilor acordate medicilor şi asistenţilor, iar în urma acestei acţiuni medicul-şef Hadrian Borcea şi-a dat demisia.

Conform digi24.ro, aproape 40 de medici și 80% dintre asistenți i-au urmat exemplul luni, în contextul în care, în weekend angajaţii UPU s-au întâlnit cu primarul Ilie Bolojan în curtea Spitalului Judeţean.

„Când ajungi să lucrezi pe picior, rezultă greşeli mari şi aceste greşeli mari i le-am semnalat domnului primar. Aseară (n.r. duminică, 6 mai) a venit la o discuţie cu întregul personal UPU, a realizat şi i-am prezentat atunci toate probleme pe care le-am identificat în cursul zilei de ieri, chiar dânsul a venit cu două hârtii care spuneau două lucruri diferite, dar aşa i-au fost înmânate, deci aici el şi-a asumat rolul de mediator”, a declarat dr. Hadrian Borcea, fostul şef al UPU-SMURD Bihor.

La rândul său, Ilie Bolojan a precizat: „Specialităţile la care intervalul de sporuri a fost restrâns, în sensul coborârii limitei superioare, din nou avem o constrângere şi aparent creşterea salariului de bază nu se regăsea în aceeaşi proporţie în creşterea veniturilor la final, pentru că nu puteau să crească sporurile cu aceeaşi mărime.”

Sursa citată a menţionat că, în comparaţie cu luna februarie, când media sporurilor era de 57% pentru cele două spitale din subordinea primăriei, în aprilie, după aplicarea legii, odată cu creşterea salariilor, s-ar fi creat un deficit de 75% în buget. Urmarea? Autorităţile locale au redus sporurile tuturor cadrelor medicale, situaţie ingrată generatã de conflictul dintre Legea salarizării unitare şi Hotărârea de Guvern 2018, care plafonează sporurile la 30%.

„Dacă am da la toată lumea sporurile minime ca să ne încadrăm la valoarea de 30%, nu ne putem încadra nici în această situaţie. Dacă luăm varianta cealaltă optimistă pentru angajaţi, următorul grup de coloane, şi am da sporurile la maxim pe care ni le permite legea, deficitul total ar fi de 75 % din aceste sporuri”, a completat primarul Oradei.