Partida dintre Granada şi Mallorca, din prima ligă iberică, a fost suspendată aseară, după ce un arbitru asistent a fost lovit de o umbrelă aruncată din tribună, în minutul 60.
Arbitrul a fost lovit în pomete de obiect, care ar fi fost aruncat de un minor. Meciul, contând pentru etapa a 13-a din Primera Division, a fost întrerupt de centralul Clos Gomez. Suporterul vinovat de incident a fost identificat şi reţinut. În momentul întreruperii, scorul era de 2-1 pentru gazde. Un incident similar s-a petrecut şi în România, în urmă cu câţiva ani, când arbitrul Alexandru Deaconu a oprit un meci între Rapid şi Steaua, într-un moment în care scorul le era favorabil giuleştenilor, pentru că a fost lovit de o brichetă aruncată de fanii gazdelor. Steaua a câştigat meciul la "masa verde".