Dinamo s-a impus cu 3-2 în partida disputată, duminică, pe teren propriu, în fața celor de la FC Viitorul
Dinamo s-a impus, duminică, în Ștefan cel Mare, scor 3-2, în partida cu FC Viitorul, din etapa a 14-a a Ligii I. Oamenii lui Gheorghe Hagi au fost de nerecunoscut în prima parte și au încasat două goluri în două minute de la Slavko Perovici (29) și Deian Sorescu (31). În repriza a doua, gazdele și-au mărit avantajul, grație reușitei lui Ioan Filip (61).
Viitorul a revenit în meci atunci când totul părea pierdut, iar Gabriel Iancu (76) și Radu Boboc (79) au redus din diferență. Dobrogenii nu au putut să salveze un punct și să urce pe prima poziție a clasamentului. Viitorul este pe 2, cu 25 de puncte, lideră rămâne CFR Cluj (27 și un meci mai puțin jucat). Dinamo este pe locul 7 cu 20 de puncte.