„Mecanisme represive în România 1945-1989. Dicţionar biografic“
- Carmen Anghel
- 16 septembrie 2016, 14:50
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române anunţă lansarea proiectului editorial Noile Media co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, având tema: Instrumente Digitale pentru Studiul Totalitarismului. Mecanisme represive în România 1945-1989. Dicţionar biografic, Partea a II-a, Literele M-P.
Proiectul constituie continuarea demersului de digitizare sistematică a publicaţiilor de referinţă ale INST, început în 2015 şi va pune (la finalul lunii octombrie 2016) la dispoziția comunităţii ştiinţifice, dar şi a publicului interesat, circa 15.000 microbiografii, care se adaugă celor circa 18.000 microbiografii (literele A-L) deja accesibile pe pagina web a proiectului. Detalii pe: http://inst-idst.ro/ro/inst/; http://totalitarism.ro/
În contextul programului complex al editării publicaţiilor de specialitate, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române – INST (http://totalitarism.ro) a demarat în anul 2015 digitizarea lucrării de referinţă Mecanisme represive în România 1945-1989. Dicţionar biografic (http://totalitarism.ro/pagini/Titluri_in_colectii.html), care materializează rezultatele cercetărilor întreprinse între 2001 şi 2011 de un colectiv coordonat de conf. univ. dr. Octavian Roske. Este vorba de o lucrare unică în literatura românească de profil, o sursă documentară fundamentală pentru cercetarea fenomenului totalitar, cu publicarea încheiată, rezultând 9 volume, fiecare însumând, în medie, circa 400 pagini şi cuprinzând circa 75000 microbiografii, realizate pe baza documentaţiei extrase prin consultarea a sute de publicaţii, până la nivelul anului 2011.
Proiectul editorial al INST: Instrumente digitale pentru studiul totalitarismului: Mecanisme represive în România 1945-1989. Dicţionar biografic, co-finanţat de AFCN își propune etalarea – într-o formă adecvată secolului al XXI-lea – informațiilor privind una dintre contribuţiile româneşti la cercetarea profilului şi formelor de manifestare ale totalitarismului de stânga în România. Acest proiect aduce într-un format digital complex, cu valoare echivalentă aceleia a unei baze de date (transpunere în format html şi pdf pe o pagină web dedicată) toate informațiile cuprinse în seria volumelor cu titlul „Mecanisme represive în România”. Astfel se creează şi se pune la dispoziţia tuturor celor interesaţi un instrument actual, interactiv şi foarte necesar, menit să faciliteze utilizarea datelor colectate extensiv și sistematizate privind istoria comunismului românesc, care devin astfel accesibile atât de pe terminale fixe, cât și mobile.
PARTEA I a proiectului: LITERELE A – L a fost realizată în anul 2015. Au fost create: pagina web, un blog şi un cont FB: http://inst-idst.ro/, https://www.facebook.com/Instrumente-digitale-pentru-studiul-totalitarismului-1646609208920162/, http://blog.inst-idst.ro/. Site-ul conține aproximativ 18.000 fișe biografice ale victimelor represiunii comuniste din România și ale membrilor aparatului represiv.
PARTEA A II-A a proiectului (LITERELE M – P) este implementată în perioada august-noiembrie 2016. Se are în vedere reconfigurarea paginii web şi încărcarea a circa 15000 fişe biografice, acestea formând conţinutul volumelor IV-VI ale lucrării „Mecanisme represive în România…”.
Informațiile oferite de produsul editorial menţionat pot fi ușor juxtapuse cercetărilor referitoare la celelalte forme ale totalitarismului est-european, întregind astfel tabloul istoriei comunismului. Prin structura şi caracteristicile sale (traducerea părţilor generale ale secţiunilor în limba engleză), proiectul editorial propus de INST devine foarte util şi cercetătorilor din străinătate interesaţi de fenomenul totalitar românesc ori de studii comparative, înlesnindu-le accesul online la o bază de date referitoare la fenomenul comunismului din România, la liste cu studii de autor consacrate unor probleme punctuale etc. Este facilitată accesarea complexă, în diferite medii (academice, universitare, culturale, sociale) a masei de date privind represiunea aplicată de regimul comunist din România, precum şi susţinerea demersurilor curente de cercetare şi educaţionale la nivelul învăţământului liceal şi universitar.
Cercetătorii
Colectivul de cercetători din cadrul proiectului este format din: cercet. şt. dr. Radu Ciuceanu, director INST, Cerc. şt. dr. Octavian Roske, secretar ştiinţific INST, cercet. şt. dr. Corneliu Beldiman, manager proiect INST, cercet. şt. dr. Florin Abraham INST, cercet. şt. dr. Ana Maria Cătănuş INST, cercet. şt. Flori Bălănescu INST, cercet. şt. dr. Alexandru Murad Mironov INST, ing. Mihaela Maria Gavrilescu INST, prof. dr. Diana-Maria Beldiman, Şcoala Centrală, Bucureşti, cărora li se adaugă ec. Daniela Cilibaşa, contabil şef INST George Bucur, administrator INST, Anca Luminiţa Cătălinoiu, Relaţii publice.