Mazăre s-a rugat de judecătoare să îl achite. Parțial, magistratul a făcut-o și l-a exonerat de vină

Mazăre s-a rugat de judecătoare să îl achite. Parțial, magistratul a făcut-o și l-a exonerat de vină

După „lupte seculare care au durat aproape zece ani”, Radu Mazăre a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Judecătoarea Cornelia Gherghișan l-a achitat, însă, pe fostul edil pentru infracțiunile de fals intelectual și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Fostul președinte al Consiliului (CJ) Constanța, Nicușor Constantinescu, a scăpat ieftin și el: a primit 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu și a fost achitat pentru uz de fals. În acest dosar, alți șapte inculpați au primit pedepse cu suspendare, 25 au fost achitați, iar pentru trei dintre ei procesul penal a încetat deoarece,între timp, au murit.

Judecătoarea Cornelia Gherghi-șan a amânat de nouă ori pronunțarea în acest dosar, până când, în data de 10 iulie, a anunțat decizia. Este de așteptat ca motivarea deciziei să dureze luni bune, iar în 2018 cauza să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție, care va avea ultimul cuvânt. În faza de apel, toți inculpații vor fi întrebați dacă își mențin declarațiile de la fond, dacă doresc să aducă unele completări, iar unii martori ar putea fi reaudiați. Potrivit avocaților, toate faptele lui Radu Mazăre și ale celorlalți inculpați se vor prescrie în 2019, lucru ce poate fi luat în calcul având în vedere numărul mare de părți din dosar.

La Curtea de Apel București, Radu Mazăre a rugat-o pe judecătoarea Cornelia Gherghișan să îl achite. „După un proces dificil, maraton, cu expunere media și încărcătură publică – mă fugăresc ziariștii la fiecare termen – îmi pare teribil de rău, nu pentru mine, ci pentru acești 36 de oameni nevinovați. Cred cu tărie și sper că această încărcătură publică nu va afecta decizia. De zece ani, eu și acești oameni suntem acuzați că am furat 115 milioane de euro, că omul de pe stradă nu înțelege termenul de prejudiciu. Sigur, am încercat să explic public, dar de doi ani nu o mai fac, m-am retras din viața publică.   Din expertiza judiciară depusă rezultă că evaluarile lui Dima (n.r. –evaluatorul lui Mazăre, Alin Horațiu Dima, inculpat și el în dosar) au fost mai mari. E un mare semn de întrebare. Dumneavoastră ați binevoit să apelați la un expert, pentru că aveți altă meserie. La fel și eu! Ca să nu fim acuzați, am apelat și noi la evaluatori. Au fost atunci 5-6 evaluatori, numai domnul Dima a fost acuzat că a subevaluat. Sigur că apare o frustrare și te întrebi: de ce? La Cazinou au fost hotărâri ale Consiliului Local, s-a mers la notar...ultima semnătură era a mea. Și eu sunt vinovat pentru un prejudiciu de 30 de milioanede euro! În ceea ce privește notificările... pot să îl întreb eu pe Racu (n.r. – Racu Constantin) ce e ăla un gererator naval?! Că nu știe, nu e de profesie. Păi eu de unde să știu de succesiuni?! Tot așa și cu actul notarial: mă uit la el...și îl iau așa!Tot așa și cu faleza. Tot timpul m-am bazat pe specialiști. După ce am fost acuzat, am început să învăț și eu, dar nu am pretenția că sunt specialist. Rechizitoriul abundă în acuzații cu caracter editorial. După 12 ani de zile, încă nu înțeleg acuzațiile. Nu am cunoscut notificatorii și nici cumpărătorii, cu mici excepții: pe doamna Barbu și pe Pușcaș. Nici pe funcționarii Primăriei nu îicunoșteam, că aveam 500-600. Doamna Președinte, mă consider nevinovat și vă solicit, vă rog să ne achitați!”Anterior, procurorul de ședință al DNA ceruse pentru Radu Mazăre o pedeapsă orientată spre maxim pentru abuz în serviciu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Incident procedural

În vara anului trecut, judecătoarea Cornelia Gherghișan a sesizat un incident procedural care lăsat necorectat putea duce în apel la o soluție de trimitere spre rejudecare: a constatat că un inculpat a fost citat greșit timp de 8 ani. În tot acest timp, unul dintre inculpați fusese citat la o anumită adresă, însă omul nu mai locuia acolo demult. Singura „acoperire” pentru o lipsă de procedură pe o perioadă de 8 ani a fost faptul că inculpatul a venit la proces, conștiincios, termen de termen, având termen în cunoștință. Trei judecătoare s-au perindat la prezidiu în dosarul lui Radu Mazăre. În 2008, cauza i-a fost repartizată judecătoarei Lia Savonea, însă aceasta a ajuns la șefia Curții de Apel București, iar dosarul a ajuns la judecătoarea Elena Ursulescu. Când aceasta s-a pensionat, dosarul a ajuns la Cornelia Gherghișan.