Veşti proaste pentru fostul primar al Constanţei. Căsătoria din penitenciar a lui Radu Mazăre se amână, deoarece avocata sa nu a reuşit să depună actele necesare la starea civilă.
Astfel, visul lui Radu Mazăre de a se căsători de ziua sa este spulberat, potrivit surselor Antena 3.
Totul depinde acum de viitoarea soţie a lui Radu Mazăre, care vine abia mâine din Madagascar pentru a face analizele şi a merge la starea civilă pentru a depune actele.
Radu Mazăre ar fi vrut ca nunta să fie pe data de 5 iulie, când este şi ziua sa de naştere, însă conform ultimelor modificări, căsătoria ar putea avea loc abia după data de 10 iulie, în funcţie de cât de repede ies actele de la starea civilă a Sectorului 5.