Matrioșka sateliților lui Putin. US Space Force denunță spionaj spațial
- Tudor Borcea
- 12 februarie 2020, 23:08
„Concluzia că sateliții rusești monitorizează satelitul NRO poate fi considerată de unii speculație, dar ea este susținută de coroborarea datelor orbitale”, a explicat Brian Weeden, director de planificare a programelor la Secure World Foundation. „Pentru moment, manevrele rușilor și motivul pentru care se află pe această orbită ne fac să afirmăm că spionajul este cea mai probabilă explicație pe care am găsit-o ”, a adăugat el.
Astfel, este posibil ca misiunea celor doi sateliți rusești să fie determinarea senzorilor de la bordul SUA-245 și colectarea semnalelor pe care le emite pentru a ști cum, și mai ales când, colectează imagini.
În cele din urmă, a mai fost nevoie de câteva zile pentru ca această pistă să fie confirmată de generalul John Raymond, șeful Statului Major al noii forțe spațiale americane, US Space Force.
Generalul Raymond a denunțat manevrele lui Kosmos-2542 și lui Kosmos-2543 în jurul satelitului SUA-245. Distanța dintre cele trei dispozitive ar fi fost de doar 160 km, ceea ce pare foarte aproape la aceste altitudini.
Cei doi sateliți rusești acționează „în același mod ca o pereche de sateliți deplasați în 2017 și calificate de guvernul rus ca „ inspectori de sateliți”, a argumentat generalul Raymond. „Acesta este un comportament neobișnuit și îngrijorător. Are potențialul de a crea o situație periculoasă în spațiu”.
„Statele Unite consideră că aceste activități recente sunt îngrijorătoare și nu reflectă comportamentul unei națiuni spațiale responsabile”, a continuat generalul Raymond, înainte de a indica că Washingtonul a trimis o notă la Moscova în această privință.
Demers confirmat de Serghei Riabkov, adjunctul rus al afacerilor Externe. „Moscova va răspunde după ce va studia această notă”, a declarat Riabkov. „Cu privire la manevrele acestor obiecte în spațiu, ele sunt practici realizate de multe țări”, a spus oficialul rus.