Început de an tumultuos la Teatrul Naţional din Bucureşti: cinci noi premiere şi alte două recent ieşite la rampă, conferinţe, expoziţii, teatru contemporan, românesc şi internaţional, cunoscute nume ale regiei, spectacole pentru toate vârstele - cu actori din toate generaţiile şi, în mod special cu o pleiadă de foarte tineri actori.
Proiecte neconvenţionale şi parateatrale se întâlnesc, şi în deschiderea anului 2016, cu teatrul tradiţional, de sorginte clasică, şi cu creaţiile actoriceşti şi regizorale de vârf. Cea dintâi premieră a anului va avea loc pe scena Sălii Studio, cu piesa lui Matei Vişniec, „Recviem”, o parabolă plină de haz şi ironie. Sau, mai precis, cum apreciază însuşi autorul, „Recviem este ... un hohot de râs şi de plâns, întrucât istoria suferinţei omeneşti se împleteşte strâns şi cu absurdul, şi cu grotescul şi chiar cu prostia". Alexandru Dabija, regizorul spectacolului, aduce în scenă o formidabilă parabolă despre viaţă şi moarte, iscată de ororile războiului, cu lumea de dincolo, populată de morţii patriei, morţi demni sau nedemni, dar cu toţii marcaţi de aceleaşi răni din viaţă... O distribuţie cu peste 20 de actori, majoritatea foarte tineri, alături de nume cunoscute ale Naţionalului bucureştean: Marius Rizea, Gavril Pătru, Ioan Andrei Ionescu, Afrodita Androne, Mihai Calotă. Matei Vişniec va deschide şi seria de conferinţe ale anului 2016 la TNB, duminică 17 ianuarie, ora 11.00, la Sala Atelier, cu tema „Teatru şi jurnalism”.
La Sala Pictura va avea loc, în următoarea perioadă, premiera „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”, după un roman de Mark Haddon, adaptare de Simon Stephens. Regia lui Bobi Pricop şi scenografia lui Adrian Damian, la care se adaugă costumele Lilianei Cenean, muzica lui Alexei Turcan şi proiecţiile video aranjate de Dan Adrian Ionescu și Răzvan Mizdran îmbracă povestea într-o ambianţă scenică modernă, cu o scenotehnică ingenioasă. Un spectacol sensibil și captivant despre inocența pierdută, alienare, limitele comunicării, nevrozele zilelor noastre și oameni rătăciți printre cuvinte, în care personajele (în ordinea autorului) vor fi interpretate de: Ciprian Nicula, Emilian Oprea, Carmen Ungureanu, Ana Ciontea, Rodica Ionescu.
La Sala Atelier, va avea loc premiera spectacolului „Lut” (Klei, 2002), cel mai cunoscut text al autoarei olandeze Marijke Schermer care a scris peste 10 piese de teatru și două romane, distinsă, în 2009, cu Premiul pentru Literatură „Charlotte Kohler”. O dramă încărcată de melancolii nordice, iubiri spulberate și idealuri pierdute. O piesă despre dureroasa despărțire de trecut, cu personaje bogat construite, conflicte puternice și un deznodământ neașteptat, brutal, care însă, paradoxal, aduce liniștea. O distribuție remarcabilă, având-o în prim plan pe Irina Movilă, căreia i se alătură Mircea Rusu, Claudiu Istodor, Natalia Călin și Cristina Constantinescu. Şi, la prima lui întâlnire cu Naţionalul bucureştean, regizorul Vlad Massaci, în tandem artistic cu scenograful Andu Dumitrescu.
Alte două premiere vor avea loc la Sala Mică, unde, Programul 9G la TNB continuă în aceasta stagiune cu „(D)efectul Placebo”, un proiect coordonat artistic de Ștefan Lupu, și Beckett coupe în regia lui Dragoş Alexandru Muşoiu. În primăvară va fi lansat anunţul de selecţie pentru cea de-a treia ediţie a programului.
În cadrul schimburilor culturale, în acest an turneul „Teatru românesc la Bucureşti şi Chişinău”, început cu imens succes în 2014, aduce în următoarea perioadă, la Bucureşti, două spectacole ale Teatrului Naţional din Chişinău: „Casa de pe graniţă” de Slawomir Mrozek, spectacol programat pe 20 ianuarie, ora 20.00 şi „Filumena Marturano sau Divorţ în stil italian” de Eduardo de Filippo, 21 ianuarie, ora 20.00, ambele pe scena Sălii Studio.
Între cele mai recente premiere TNB, care se joacă la Sala Mare, „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare, în regia lui Petrică Ionescu, a avut deja prima întâlnire din acest an cu publicul, iar spectacolul-concert regizat de Ion Caramitru, „Magic Naţional”, care a ridicat Sala Mare în picioare la final de decembrie, revine pe afiş – în 17 şi 23 ianuarie, de la ora 19.30.