După ce a bifat mai multe relații cu femei cunoscute în lumea show-biz-ului, Matei Stratan trăiește o nouă poveste amoroasă. Iubita acestuia este fiica unui milionar cunoscut. Cei doi par să fie extrem de fericiți împreună, dincolo de gura lumii.
Matei Stratan și-a găsit din nou marea iubire. Afaceristul a lăsat în spate relațiile cu Mădălina Ghenea Andreea Raicu sau Ileana Lazariuc și s-a cuplat cu Iana Budeanu. Tânăra este fiica unui milionar celebru.
Matei Stratan are o nouă iubită
Matei Stratan și Ian Budeanu au împreună câteva luni de relație. Cei doi s-ar fi cuplat la începutul acestei veri, iar legătura lor pare să fi rezistat mai mult decât ar fi crezut cei din jur. Cei doi îndrăgostiți nu stau departe de ieșirile publice, astfel că se afișează deseori în cluburile mondene. La fel s-a întâmplat și recent când Matei Stratan și Iana Budeanu am fost zăriți într-unul dintre cluburile exclusiviste din nordul Capitalei.
Cu toate că afaceristul este cunoscut în lumea bună a Capitalei, nici partenera lui nu este străină de mondenități. Ioana Budeanu este fiica unui om de afaceri discret. Acesta ar deține un mall, dar și o televiziune, iar averea i-ar fi estimată la peste 40 de milioane de euro.
Iana Budeanu a studiat în Elveția și duce o viață lipsită de griji. Matei Stratan are 38 de ani și provine de asemenea dintr-o familie înstărită. Tatăl fostului iubit al Mădălinei Ghenea ar avea o avere impresionantă. Familia Stratan a investit în domeniul imobiliarelor, dar deține și un parc auto.
Dincolo de averile impresionante pe care familiile lor le dețin, cei doi amorezi par să se înțeleagă de minune. Ei au fost surprinși în tandrețuri în clubul de fițe din nordul Capitalei. Astfel, cu toate că au deja câteva luni de relație, Matei Stratan și Iana Budeanu par extrem de îndrăgostiți.
Matei Stratan și Mădălina Ghenea au împreună o fiică. Charlotte locuiește alături de mama ei în Italia și își vede destul de rar tatăl. Afaceristul dezvăluia imediat după separarea de manechin că este nevoit să facă naveta în străinătate pentru a-și vedea copilul. De altfel, părinții acestuia fac același lucru pentru a petrece timp cu nepoata lor.
După despărțirea de Mădălina Ghenea, s-a zvonit că afaceristul a încercat să își refacă viața alături de Andreea Raicu. Cei doi nu și-au oficializat relația deși au fost surprinși de câteva ori împreună.