Matei Păun, afaceristul cu legături în Belarus și Rusia, în spatele campaniei lui Nicușor Dan
- Antonia Hendrik
- 17 aprilie 2024, 08:53
Matei Păun, afaceristul cu legături în Belarus și Rusia, s-ar afla în spatele campaniei lui Nicușor Dan. Jurnaliștii de la Mediaflux afirmă că Păun împreună cu alți oameni de afaceri l-ar ajuta să-și deschidă un sediu de campanie într-o fostă ambasadă.
Matei Păun s-ar afla în spatele campaniei lui Nicușor Dan
Mai exact, potrivit celor de la Mediaflux, Nicuşor Dan, care vrea să candideze din nou la Primăria Capitalei, ar fi susţinut de Matei Păun, un afacerist care ar avea legături financiare cu Rusia.
Potrivit sursei menționate, Nicuşor Dan ar fi în continuare sprijinit de afaceristul Păun, cel care în 2016 a condus campania USR. De asemenea, se mai spune că omul de afaceri i-ar fi aranjat un sediu de campanie într-o ambasadă din Dorobanți.
Afaceristul, surprins în fața unei vile din Dorobanți
Jurnaliștii de la Mediaflux l-au filmat pe Păun împreună cu alți oameni de afaceri în fața unei vile care a fost cândva ambasada Indoneziei. Așadar, Nicușor Dan a fost surprins alături afaceristul care apare în Panama Papers.
De asemenea, Matei Păun este şi fondatorul băncii de investiţii BAC Investments, cu operaţiuni în România, Bulgaria, Serbia, Macedonia şi Belarus. De-a lungul anilor s-a scris în presă că ar avea legături strânse și cu Rusia.
Matei Păun. Sursa foto: Arhiva EVZ.
„Legăturile cetăţeanului german de origine română Ion Matei Păun cu Rusia sunt clare, simple şi parţial asumate. Firma la care Păun a explicat că are calitatea co-fondator, adică BAC Romania (Balkan Advisory Company SRL, care se trage din BAC Irlanda), a făcut afaceri cu societăţi din Federaţia Rusă, la cel mai înalt nivel, notabile fiind următoarele: BAC Romania a lucrat ca manager de proiect şi subcontractor al GazpromBank (banca gigantului energetic Gazprom) pentru implementarea secţiunii din Bulgaria a proiectului South Stream. Totodată, în anul 2011, firma lui Păun a găsit finanţarea necesară pentru achiziţia „News Outdoor Group” (Romania), una dintre cele mai mari companii de publicitate OOH din Romania, care a fost transferată astfel de la mogulul australiano-american Rupert Murdoch unui consorţiu rusesc format din VTB Capital (a doua bancă ca mărime din Rusia) şi Alfa Capital Partners (Rusia)“, scria în 2018 constanta.ro.
Matei Păun are avea un off-shore în Republica Seychelles
Matei Păun, împreună cu alţi trei oameni de afaceri, ar fi „înregistrat societatea anonimă, off-shore, International Solutions LTD în Republica Seychelles”, potrivit sursei citate.
Nicușor Dan a fost însoțit la întâlnire de Radu Cristian Jecan, președintele Asociatiei Esteticienilor din România, Florentin Bazgan, agent imobiliar, mai scriu jurnaliștii de la Mediaflux.ro.