Ministrul Muncii și Solidarității Sociale anunță măsuri noi pentru o categorie aparte de pensionari. Declarațiile ministrului Simona Bucura Oprescu au fost făcute la Palatul Parlamentului și vizează ajutorarea anumitor comunități defavorizate.
Simona Bucura-Oprescu spune că va găsi, în cel mai scurt timp posibil, soluții complementare legii pensiilor, pentru a veni cu un coeficient de solidaritate, dar şi cu puncte de sprijin pentru cei cu handicap grav. Aceste reglementări vor avea ca principal pilon contributivitatea, care vă menţine în continuare stagiile scurte de cotizare.
Ministrul a precizat că va discuta și cu reprezentanţii ONG-urilor reprezentative, precum Asociaţia Naţională a Surzilor, pentru a sprijini pensionarii cu deficiențe de auz cu un coeficient de solidaritate şi cu puncte de sprijin.
Soluții pentru pensionarii încadraţi în handicap grav
De asemenea, Simona Bucura-Oprescu crede că a găsit soluții pentru pensionarii încadraţi în handicap grav. Aceștia beneficiau doar de majorarea făcută de Indicatorul Social de Referinţă. Dar din luna iunie au primit şi majorarea de 10% suplimentară. "Toate aceste drepturi se vor regăsi în legea specială în domeniu, Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, ceea ce reprezintă un angajament ferm pentru statul român", a precizat ea.
Reforma sistemului
Conform ministrului, sistemul trece, în acest moment, printr-o "adevărată reformă". Este vorba, în principal, de platforma Sistemului Naţional Integrat de Management al Dizabilităţii. Simona Bucura-Oprescu s-a adresat în mod direct persoanelor cu handicap grav: "Meritaţi să aveţi drepturi superioare în raport cu cele pe care le aveţi astăzi, fiindcă cu adevărat aveţi o nevoie specială, să aveţi o evoluţie a acestor drepturi, timp în care cei care folosesc statutul dumneavoastră pentru a avea drepturi pe nedrept să nu le mai aibă".
Ea a adăugat că reforma va continua pentru ca persoanele cu hadicap grav să aibă "cu adevărat, o protecţie şi o promovare a drepturilor oferite de către statul român".