MĂSURI DRACONICE pentru ALUNGAREA IMIGRANȚILOR? Cum au transformat niște CARICATURI politica DANEMARCEI?

MĂSURI DRACONICE pentru ALUNGAREA IMIGRANȚILOR? Cum au transformat niște CARICATURI politica DANEMARCEI?

Pe 30 septembrie 2005, când cotidianul danez Jyllands Posten a publicat 12 caricaturi ale Profetului Mohhamed, nimenui nu-și imagina ce efecte teribile va avea această blasfemie la adresa credinței musulmane. Evident, jurnaliștii danezi știau că reprezentarea Profetului este considerată un sacrilegiu de musulmani, dar acesta era și scopul lor- să-și manifeste libertatea de a critica islamul.

Imediat după apariția caricaturilor, organizațiile islamice din Danemarca au intrat în acțiune- au scris guvernului danez să ia măsuri, au depus o plângere la tribunal împotriva ziarului și au trimis petiții către ambasadele țărilor musulmane. Cum guvernul danez a refuzat să organizeze o întâlnire cu reprezentanții țărilor musulmane sau să intervină în acest caz, mai mulți imami din Danemarca au vizitat Orientul Mijlociu pentru a-și prezenta nemulțumirile. Vizita imamilor a provocat un val terbil de furie în țările musulmane în ianuarie și februarie 2006. Manifestații de protest față de batjocorirea Profetului Mahommed au avut loc în toată lumea. Multe dintre acestea au fost de o violență feroce, ducând la moartea a nu mai puțin de 200 de persoane. În Nordul Nigeriei, manifestanții au uitat de protest și au atacat comunitățile creștine locale. Mai multe ambasadee occidentale au fost atacate Reprezentanțele diplomatice ale Danemarcei și Norvegiei din Siria, dar și reprezentanțele Danemarcei și Austriei din Liban au suferit pagube majore. Caricaturiștii și ziariștii implicați în publicarea desenelor au fost amenințați cu moartea, ceea ce i-a silit să se ascundă. Premierul danez a fost nevoit să recunoască faptul că țara sa a trecut prin cele mai tensionate momente de după Al Doilea Război Mondial din cauza caricaturilor. Și alți politicieni au avut parte de probleme. Trei miniștri și-au pierdut fotoliile: italianul Roberto Calderoli, pentru că a susținut ziarul danez, suedeza Laila Freivalds, pentru rolul său în închiderea unui site care a publicat desenele și ministrul libian de Interne pentru modul în care a gestionat un protest la Benghazi în care s-au înregistrat 10 morți. În India, un ministru din statul Uttar Pradesh a anunțat o recompensă oricui îi va decapita pe cei care l-au insultat pe Profetul Mahommed. Instigarea la crimă a dus la anchetarea politicianului indian. Dar și interesele economice daneze au avut de suferit. Un boicot al mărfurilor din această țară a fost declanșat în Arabia Saudită și alte țări din Orientul Mijlociu. Mai mult, liderul al-Qaida Ayman al-Zawahiri a cerut ca nu numai mărfurile daneze, dar și cele ale Norvegiei, Franței, Germaniei să fie boicotate pentru insultele aduse religiei musulmane. BBC a calculat că exporturile Danemarcei au scăzut cu 50 la sută în Orientul Mijlociu și cu 15,5 la sută în total. Americanii de dreapta au răspuns însă boicotului din lumea arabă cumpărând din solidaritate produse daneze, ceea ce a făcut ca exporturile spre America să înregistreze o creștere de 17 la sută. Până la urmă, ca să pună capăt nebuniei, ziarul a publicat două scrisori pe site, în daneză, engleză și arabă, în care-și cerea scuze pentru insultă. „Nu a fost în intenția noastră (ca desenele n.r.) să fie ofensatoare, nici nu erau în contradicție cu legea daneză, dar indiscutabil au ofensat mulți musulmani, drept pentru care ne cerem scuze”. Nici aceste regrete nu au potolit furia islamiștilor, mai multe persoane fiind arestate pentru pregătirea unor atentate contra jurnaliștilor danezi. Scandalul imens a mai avut însă un efect- o schimbare dramatică în politica legată de imigrație. Politicienii danezi au tras învățăminte din criza caricaturilor și au acționat în consecință, transformând țara în cea mai puțin atractivă destinație pentru imigranți din Europa. În 2016, de pildă, parlamentul danez a votat cu o majoritate covârșitoare un proiect de lege care împuternicea autoritățile să confiște de la solicitanții de azil orice bunuri peste valoarea de 1 450 de dolari, sumele astfel obținute urmând să fie folosite pentru a plăti subzistența imigranților. Doar obiectele cu valoare sentimentală, precum verighetele, scapă de la confiscate. Mai mult, tot în timpul crizei declanșate de deschioderea granițelor de Angela Merkel, danezii au tăiat cu 45 la sută ajutoarele la care erau îndreptățiți imigranții și au anunțat, contra-cost, aceste măsuri prin anunâuri plătite în ziarele din țări precum Liban und există un mare număr de refugiați. Faimosul ziarist englez Douglas Murray a vorbit despre aceste măsuri cu politicieni din mai multe țări europene. Danezii i-au mărturisit că au început să se gândească la măsuri dure când sondajele le-au arătat că 90 la sută din musulmanii din țară au declarat că publicarea caricaturilor este un afront imposibil de iertat. Un politician francez i-a mărturisit însă lui Murray că îi invidiază pe danezi. „În zilele noastre, e un mare avantaj ca țara ta să fie considerată rasistă.”

 

Ne puteți urmări și pe Google News