MĂSURI ANTITERORISTE la frontieră. Va fi COȘMAR pentru ȘOFERI

MĂSURI ANTITERORISTE la frontieră. Va fi COȘMAR pentru ȘOFERI

Veste de coşmar pentru şoferi: intră în vigoare măsuri antiteroriste la frontieră dispuse de Comisia Europeană care înăspreşte controalele la graniţă. La intrarea în toate statele UE, de pe 7 aprilie vor fi verificate, sistematic, prin Interpol, persoane, autovehicule şi bagaje pentru a preveni punerea în pericol a securitatății în spaţiul Schengen. Poliţia de Frontieră Română avertizează că se vor face controale la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membre, aplicate şi de Ungaria şi Bulgaria, ceea ce va conduce la creşterea timpilor de aşteptare. În contextul în care se apropie sărbătorile pascale, autorităţile române au transmis că au luat măsuri pentru a face faţă afluxului mare de persoane şi autovehicule care intră şi ies din ţara noastră.

Veste de coșmar pentru șoferi: autoritățile iau măsuri antiteroriste la frontieră ceea ce va conduce la creșterea timpului de așteptare în vămi. Așa cum a anunțat Poliția de Frontieră Română, din 7 aprilie intră în vigoare Regulamentul 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen (Regulamentul 399/2016), adoptat de către Parlamentul European și Consiliul Europei. Drept urmare, autoritățile de control la frontieră din statele Uniunii Europene (UE), inclusiv Poliţia de Frontieră Română, vor efectua verificări sistematice la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membre.

Despre importanța acestei măsuri vorbit, pe 7 martie 2017, Carmelo Abela, ministrul maltez al afacerilor interne și securității naționale, după ce Consiliul a adoptat regulamentul de modificare a Codului frontierelor Schengen: „Consolidarea controalelor la frontierele noastre externe reprezintă un instrument important pentru combaterea amenințării teroriste în Europa și pentru îmbunătățirea securității cetățenilor noștri. Verificările sistematice la frontierele externe ne vor furniza un mijloc prin care să abordăm riscurile potențiale pentru securitatea internă, inclusiv cele reprezentate de luptătorii teroriști străini care se întorc în țările lor”.

Drept urmare, de atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară,  vor fi  verificate documentele de călătorie și vor fi consultate bazele de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE . Mai exact, cetățenii UE și membrii familiilor lor care nu sunt cetățeni ai UE.  

Ne puteți urmări și pe Google News

Bazele de date în care se vor efectua verificări includ Sistemul de Informații Schengen (SIS),  baza de date a Interpolului privind documentele de călătorie furate și pierdute (SLTD),  precum și bazele de date naționale, transmite Poliția de Frontieră.

„Verificările permit statelor membre să se asigure că persoanele respective nu reprezintă o amenințare pentru ordinea publică, securitatea internă sau sănătatea publică, în scopul îmbunătățirii securității Uniunii Europene și a cetățenilor acesteia. Această obligație se aplică pentru toate frontierele externe (aeriene, maritime și terestre), atât la intrare, cât și la ieșire, precum și pentru frontierele interne ale statelor membre pentru care nu s-a luat încă decizia privind eliminarea controalelor la frontierele lor interne (Punctul 9 din Regulametul 458/2017)”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.

Măsura comisieie europene intră în vigoare înainte de Sărbătorile Pascale și de sezonul estival, perioade în care crește afluxul de persoane și mașini care trec granițele țării. În acest context Politia de Frontieră Română avertizează că se prefigurează creşterea timpilor de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, în punctele de frontieră rutiere, mai ales că și autoritățile de frontieră din statele vecine, Ungaria și Bulgaria, vor implementa aceste măsuri,

De asemenea, autoritățile române se așteaptă la creșterea timpului de așteptare și pe aeroporturile international, din cauza numărului mare de pasageri înregistrat în punctele de frontieră aeroportuare, în special în perioada sezonului estival. Asta pentru că recomandările la nivel european privind modul de efectuare al controlului la trecerea frontierelor externe se face  în raport cu amenintarile teroriste.

Pentru a face față aglomerației din vămi, Poliția de Frontieră Română transmite că a luat „toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ, fiind depuse toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători”.

Astfel, a fost suplimentat numărul personalului la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, iar in punctele de frontieră importante au fost detașați lucrători din cadrul aparatelor centrale ale structurilor teritoriale și din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.  

În notele atașate comunicatului Poliției de Frontieră se subliniază:

La frontierele interne, în baza acordurilor bilaterale şi a reglementărilor europene, controlul de frontiera se efectuează, în comun, cu autoritățile de frontieră ale statelor vecine. Poliția de Frontieră Română alocă personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria și Bulgaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști alocați  de către Politia Ungara, respectiv Politia de Frontiera Bulgară. 

În baza protocoalelor bilaterale, P.F.R. poate deschide doar liniile de control care sunt asigurate cu personal de autoritățile menționate.

De asemenea, va fi folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora și, în funcție de valorile de trafic, se vor crea fluxuri suplimentare de control în punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz.

În prezent, comparativ cu anii 2001-2002, traficul de pasageri a crescut cu peste 280%, iar cel al mijloacelor de transport cu peste 300%, capacitatea fiind limitată de numărul tonetelor de control dispuse pe fiecare sens de trecere a frontierei (aliniamentul intrare / aliniamentul ieşire).

Recomandări pentru evitarea aglomerărilor:

Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă.

Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Înca din luna noiembrie a anului 2015, Politia de Frontiera Romana, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere a frontierei, a intensificat controalele asupra cetăţenilor din state membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară.

Un element important subliniat de Poliția de Frontieră:

În prezent, verificarea efectuată de către poliţiştii de frontieră asupra pasagerilor autoturismelor se efectuează, în medie, în 2 minute/persoană/autoturism.

Timpul pentru efectuarea controlului de către polițiștii de frontieră asupra camioanelor este de 10-15 minute/camion. În funcție de tipul de frontieră (internă sau externă), la acești timpi, se mai adaugă și cei necesari efectuării controlului celorlalte autorități (Direcția Generală a Vămilor, Autoritatea Sanitar Veterinară, C.N.A.I.R, Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională Fitosanitară)

Având in vedere subdimensionarea infrastructurii in comparatie cu traficul existent in prezent, la frontierele externe capacitatea medie de procesare pe ambele sensuri, este de 200 de camioane/24 de ore.

Comparativ, la frontierele interne, unde nu sunt derulate operațiuni vamale, polițiștii de frontiera verifică, in medie, 1000 de camioane/24 de ore.