Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare furnizor de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna martie, în contextul în care prețul maxim plafonat, conform deciziei executivului, nu poate depăși 0,31 lei/kWh.
Măsura PSD de plafonare dă rezultate. Prețul gazelor s-a ieftinit
Plafonarea prețurilor la gaze și energie, introdusă de Guvernul PSD, a avut drept scop protejarea consumatorilor vulnerabili. La calcularea prețurilor plafonate s-a tinut cont de o echivalare aproximativă a nivelului de consum pe gospodărie cu nivelul de venit al membrilor familiei.
O nouă prelungire a Ordonanței plafonării prețurilor la gaze și energie a fost anunțată de Executivul condus de Marcel Ciolacu pe 28 martie 2024 și este valabilă până la 31 martie 2025.
Menținerea prevederilor Ordonanței pentru următorul an a venit și cu noi modificări în sprijinul consumatorilor. Până la 1 aprilie, furnizorii români de gaze erau obligați să asigure resurse pentru consumul populației la prețul de 150 de lei/MWh, iar marja fixă a furnizorului a fost de 12 lei/MWh. Ulterior acestei date, conform noii legi, prețul de 150 de lei/MWh a scăzut la 120 de lei/MWh, iar componenta de furnizare a crescut de la 12 la 15 lei/MWh.
Toate aceste măsuri au scopul de a reduce semnificativ prețurile facturilor la gaze și în următoarele 12 luni, efect care deja se simte în buzunarele românilor.