Toate actele de violenţă vor fi raportate de directorii şcolilor, iar elevii cu ieşiri suspecte vor avea cazier şcolar.
Proiectul pus la punct de şefii de la Educaţie vine în urma cercetărilor care au scos la iveală peste 4.00 de cazuri de violenţă în şcoli anul trecut şi ar putea intra în vigoare de anul viitor. Astfel, toate actele violente vor fi raportate obligatoriu de către conducerea unităţilor de învăţământ şi vor fi trecute într-o bază de date, care va putea fi văzută în timo real şi de autorităţi. În acest cazier vor fi trecute date despre autori, dar şi despre părinţi şi profesori, victimele acestora, prejudicii şi sancţiunile primite.