Măsură anti-criză: Polițiștii greci vor putea fi închiriați

Măsură anti-criză: Polițiștii greci vor putea fi închiriați

Ministerul grec pentru Protecţia Cetăţeanului va închiria utilizatorilor privaţi agenţii săi de poliţie, pentru a strânge fonduri. Banii obținuți astfel vor echilibra și cheltuielile pentru echiparea forţelor de securitate ale ministerului.

Utilizatorii privaţi vor putea contracta serviciile unui agent pentru 30 euro/oră sau pe cele ale unei maşini de patrulă pentru 10 euro/oră.

Potrivit unei circulare ministeriale, se vor putea închiria serviciile Poliţiei pentru a ”escorta explozivi sau materiale periculoase, obiecte private de mare valoare, lucrări de artă şi bani”, precum şi pentru antrenarea unor forţe de securitate private şi participarea la filme pentru marele ecran sau seriale de televiziune.

Decizia se bazează pe o propunere legislativă aprobată în luna februarie - şi care până acum a trecut neobservată - ce permite taxarea unor servicii oferite până acum în mod gratuit, informează ziarul ”Proto Thema”.

”Nu se pune problema ca oricine să poată pune mâna pe telefon şi să ceară un poliţist închiriat”, a precizat o sursă din cadrul poliţiei din Atena, pentru EFE. ”Plăţile vor fi incluse în bugetul de stat ca un beneficiu şi vor fi utilizate pentru a acoperi costurile echipamentului şi infrastructurii Poliţiei elene”, a semnalat Ministerul Protecţiei Cetăţeanului.

Ne puteți urmări și pe Google News