Studiul realizat în ultima decadă a lunii aprilie de Asociația Pro Consumatori (APC) privind calitatea măslinelor, după eticheta a 20 de sortimente comercializate în sistem vrac sau ambalate în recipiente din sticlă sau tablă a relevant faptul că 40% sunt colorate artificial! În plus, măslinele analizate conțin 9 tipuri de aditivi alimentari.
Cel puțin pentru zona mediteraneană, măslinele intră, alături de grâu și vița de vie, în venerata și nobila triadă alimentară. Specie vegetală aproape misterioasă, măslinul hrănește oameni și alte ființe cu fructele sale atât de neobișnuite în dulcea lume a fructelor. Măslinii sunt strâns legați de condițiile de viață relativ aspre ale reliefului uscat și calcaros din bazinul mediteranean, cu veri toride, și nu cedează tentativelor de aclimatizare departe de apele mărilor și acolo unde iernile nu sunt blânde.
Atât fructele, cât și uleiul se bucură de o tot mai mare atenție din partea consumatorilor, motiv pentru care eforturile de creștere a producției de măsline au antrenat întinderea suprafețelor cultivate, ameliorarea varietăților și a soiurilor, perfecționarea metodelor de preparare. În acest iureș, multă imaginație merge și în direcția perfecționării tehnicilor de falsificare, pentru a asigura o cerere în continuă creștere, venită în mare măsură de la consumatorii nefamiliarizați cu aceste produse. La fel stau lucrurile și în privința uleiului de măsline: este mare diferență între uleiul extravirgin (obținut prin presarea naturală a grămezii de măsline bine coapte și din soiuri valoroase) și uleiurile realizate în etapele următoare: prin presare, prin extracție cu solvenți sau ultimul în listă – „Olive Pomace Oil“ (acest ultim articol este realizat cu solvenți din sâmburi și pasta rămasă de la extragerea celorlalte sorturi și este foarte frecvent pe piețele „emergente“, așa cum este și piața românească). Iar uleiurile extravirgine sunt cele mai tentante pentru măsluire…
Nouă tipuri de aditivi alimentari în măslinele conservate
Ingredientele regăsite în compoziția sortimentelor de măsline analizate sunt următoarele: măsline recoltate în diferite etape de coacere a fructelor, apă, sare de mare, sare, ardei murat, usturoi, ardei roșu, migdale, anșoa, coriandru, ulei de floarea soarelui, boia iute, boia dulce, cimbru, piper macinat, plante aromatice și otet. Cantitatea netă de măsline din ambalajele analizate variază între 40% și 60%. În cele 20 de produse analizate s-au identificat 9 tipuri de aditivi alimentari, după cum urmează: acid citric, acid lactic, acid ascorbic, alginat de sodiu, glutamat de sodiu, lactat feros, sorbat de potasiu, benzoat de sodiu și gluconatul feros. În ceea ce privește prezența aditivilor de mai sus în sortimentele de măsline analizate, situația se prezintă astfel: 65% din sortimentele de măsline analizate conțin acid lactic; 60% din sortimentele de măsline analizate conțin acid citric; 45% din sortimentele de măsline analizate conțin acid ascorbic; 35% din sortimentele de măsline analizate conțin gluconat feros; 20% din sortimentele de măsline analizate conțin alginat de sodiu; 15% din sortimentele de măsline analizate conțin glutamat de sodiu; 5% din sortimentele de măsline analizate conțin lactat feros; 5% din sortimentele de măsline analizate conțin sorbat de potasiu; 5% din sortimentele de măsline analizate conțin benzoat de sodiu. Adică E202 – sorbat de potasiu aditiv ce irită pielea, ochii şi mucoasele. Poate fi genotoxic și mutagen pentru celulele sângelui uman; E211 – benzoat de sodiu este un conservant sintetic care, în reacție cu acidul ascorbic, generează benzen, substanță toxică cancerigenă; E270 – acidul lactic poate produce reacţii alergice precum mâncărimi, inflamarea limbii şi a mucoaselor, respiraţie greoaie, secreţii nazale, favorizează subţierea smalţului dentar şi apariţia cariilor, poate irita mucoasele sistemului digestiv producând diverse afecţiuni digestive. Alimentele ce conțin E 270 nu trebuie consumate de bebeluşi şi copiii mici pentru că ei nu deţin echipamentul enzimatic necesar metabolizării acestuia; E300 – Acid ascorbic este un agent antioxidant care, în cantități mari, poate produce diaree, atacă smalțul dinților și duce la formarea calculilor la rinichi; E330 – acidul citric distrugere smalţului dentar, favorizând apariţia cariilor dentare. Nu este recomandat în alimentaţia copiilor. Nu trebuie consumate alimente ce conţin acid citric de către cei care au afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale aparatului digestiv şi diaree; E579 - gluconatul feros în combinație cu oxigenul, declanșează reacția de oxidare în urma căreia măslinele verzi sau blonde devin negre. Gluconatul feros provoacă eroziuni la nivelul mucoasei esofagului și stomacului; E585 - lactatul feros are aceleași reacții adverse ca ale gluconatului feros; E621- monoglutamatul de sodiu provoacă reacţii alergice, dureri de cap şi de gât, ameţeală, greaţă, diaree şi poate bloca asimilarea vitaminei B6 şi a calciului. Deficitul de vitamina B6 generează slăbiciune musculară, anemie, insomnie, căderea părului, oboseală cronică şi tulburări neurologice. Deficitul de calciu provoacă o serie de manifestări, cum ar fi: cârcei, pierderi de memorie, fracturi, irascibilitate, astenie, tulburări intestinale şi lipsa poftei de mâncare. Produsele care conţin acest aditiv nu trebuie consumate de către femeile însărcinate, copiii, hipoglicemicii, bătrânii sau cardiacii.
Valoare energetică a măslinelor analizate
Valoarea energetică per 100 grame produs variază între 131 kcal și 236 kcal. Cantitatea de lipide per 100 grame produs variază între 10,68 grame și 24 grame, iar cantitatea de acizi grași saturați per 100 grame produs variază între 1,5 grame și 4,2 grame. Cantitate de proteine per 100 grame de produs variază între 0,8 grame și 3,1 grame. Cantitate de fibre per 100 grame de produs variază între 2,5 grame și 6 grame. Cantitatea de sare variază între 3,34 grame şi 7 grame per 100 grame produs. Românii consumă zilnic de 2-3 ori mai multă sare “iodată” decât cantitatea recomandată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care este de 5 grame de sare. Acest consum de sare explică rata ridicată a hipertensivilor (circa 40% din populația adultă a țării noastre), precum și a numărului mare de decese provocate de bolile cardiovasculare și atacurile cerebrale.
Să vă feriți de măslinele conservate în oțet și de cele înnegrite artificial
„Nu sunt un fan al consumului măslinelor conservate în oţet, întrucât influenţează în mod negativ balanţa microorganismelor care populează tractul nostru intestinal. Excesul de oţet regăsit în dieta noastră este asociat cu creşterea nivelului acidităţii, putând sta la originea declanşării unor infecţii gastrointestinale cu bacteria Helicobacter Pylori. Din nefericire, tocmai această infecţie constituie cauza principală a apariţiei cancerului gastric. Doresc să precizez că alternativa măslinelor murate în oţet sau cea a măslinelor procesate şi înnegrite o reprezintă întotdeauna măslinele organice, dar fermentate în saramură, aflându-mă în postura de a recomanda încorporarea acestor alimente vii în dieta familiilor noastre”, precizează nutriționistul Dumitru Balan. Pe de altă parte, Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC declară că: „Denumirea sub care se vinde acest tip de produs trebuie să ofere consumatorului informația de bază necesară alegerii în cunoștință de cauză. Piața acestui tip de produs este formată dintr-o cantitate consistentă de măsline colorate artificial, aproximativ 40% din cantitatea de măsline comercializate în țara noastră. Acest fapt se datorează necunoașterii de către consumator a acestui tip de fruct exotic, dar și a preferințelor de consum față de măslinele negre. Măslinele înnegrite prin oxidare sunt obținute din măsline verzi sau blonde cu ajutorul gluconatului feros sau a lactatului feros, doi aditivi alimentari care pot afecta în mod grav mucoasa gastrică. Având în vedere acest aspect, recomand consumatorilor să consume măsline negre netratate, zbârcite în mod natural, în copac, și care sunt obținute din fructe recoltate la maturitate completă, conservate numai prin sărare. Sarea este ingredientul care se regăsește în exces în acest produs, la unele sortimente conținutul de sare per 100 grame produs depășește și cu 40% necesarul zilnic de sare din dieta unui adult. Din păcate, etichetarea măslinelor comercializate în sistem vrac nu oferă și informații referitoare la cantitatea de sare din produsele aflate la vânzare.”