Adina Ioana Valean, preşedinte Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară din Parlamentul European a declarat că majoritate formată din Socialişti, ALDE, Verzi şi Comunişti a stabilit că din 2030 producătorii vor trebui să pună pe piată aproape jumătate din producţia de maşini, respectiv 45% sub formă de vehicule electrice sau hibrizi de tip plug-in.
„Este puţin probabil ca această ţintă să fie atinsă de producători, în situaţia în care astăzi avem doar 2% vehicule electrice vândute în UE. Raportul nu stabileşte nici care va fi sursa electricităţii necesare pentru alimentarea acestor flote de vehicule (putem doar spera că nu este cărbunele!) şi nici prin ce model economic şi pe costurile cui va fi construită o reţea de reîncărcare în toate statele Uniunii.”
„Majoritatea votantă nu a permis nici măcar gazului regenerabil să fie unul dintre combustibilii consideraţi “curaţi”, respingând amendamente care permiteau dezvoltarea acestei surse de gaz obţinut din deşeuri. Până la urmă se pare că este mai important să se reducă tot, în mod drastic, fără a evalua impactul în ansamblu, ori evidenţele statistice sau barierele tehnologice.”
„În calitate de preşedinte al acestei comisii parlamentare nu pot contesta evidenţa majorităţilor şi nici nu încerc să împiedic în vreun fel modalităţile de constituire a acestor majorităţi democratice. În acelaşi timp nu pot însă să nu observ că de cel puţin 5 ani ne aflăm într-o competiţie în care stânga europeană se întrece în a propune noi şi noi ţinte de reducere sau chiar interzicere a dioxid-ului de carbon, a fertililzanţilor, a glifosatului, iar lista poate continua la nesfârşit. Acest concurs al tăierilor este decuplat de prea multe ori de analizele agenţiilor europene sau a institutelor de cercetare. Poziţiile asociaţiilor industriale europene sau chiar şi a celor sindicale sunt lăsate deoparte in goana pentru ţinte multe şi mari.”
„Uniunea Europeană a mai făcut astfel de greşeli când a susţinut, tot prin ţinte, prima generaţie de biocombustibili, care au intrat în competiţie directă cu culturile destinate hranei umane şi care de fapt poluau pe întreg lanţul mai mult decât benzina, sau atunci când a susţinut schemele de regenerabile care au dus la importuri masive de panouri solare din China. De accea cred cu tărie ca trebuie să includem în orice act legislativ principiul neutralităţii tehnologice. Este treaba consumatorului să decidă dacă doreşte o maşină pe petrol, gaz, electrică sau pe hidrogen în funcţie de preţul cel mai competitiv. Problema aerului poluat nu se rezolvă impunând oamenilor ce fel de maşină să îşi cumpere. Dacă ne vom ambiţiona să prescriem soluţii preambalate în doctrină nu facem altceva decât să ne adâncim într-un populism care va fi penalizat de cetăţenii europeni atunci când vor vedea că totul a fost doar un concurs de frumuseţe”, a declarat Adina Ioana Valean.