Momente de panică pe șosea. O mașină a luat foc în mers
- Mădălina Sfrijan
- 30 ianuarie 2024, 10:59
O mașină a luat foc în mers, după ce a fost implicată într-un accident rutier. Scenele șocante au avut loc pe raza localității Zăicești, județul Botoșani.
O mașină a luat loc în mers, imediat după ce a fost implicată într-un accident rutier. În mașina respectivă se aflau două femei de 65, respectiv 40 de ani.
O mașină a ars ca o torță pe șosea
În accidentul de pe raza localității Zăicești fost implicat un singur autoturism în care se aflau două femei. Din primele informații, se pare că mașina respectivă a luat foc în mers.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani. Aceștia au intervenit cu o autospecială de stingere, una de descarcerare. Totodată, au fost mobilizate și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Care este starea victimelor
Cele două femei care se aflau în mașină au reușit să se salveze. La sosirea echipelor de intervenție, acestea erau în afara autoturismului. Ambele persoane au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate. Pompierii s-au luptat cu flăcările câteva minute.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că circulația cpe DN 28B, în zona localității Zăicești, județul Botoșani, a fost afectată.
Botoșani. O mașină a luat foc în mers
Circulația în zona respectivă a fost reluată la scurt timp după lichidarea flăcărilor. Un alt accident în care au fost implicate două femei a avut loc luni seara. Victimele de73, respectiv 77 de ani, au fost accidentate mortal. Acestea au fost acroșate de un autoturism în timp ce se deplasau pe jos, pe drumul naţional DN 79, în localitatea Gepiu.
„Luni, 29 ianuarie a.c., la ora 18,46, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că, pe DN 79, în localitatea Gepiu, judeţul Bihor, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier, în cadrul căruia un autoturism ar fi acroşat doi pietoni”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, Alina Fărcuţa.