Maşina de spălat, pepinieră de microbi. La ce temperaturi trebuie să spălaţi, în ce combinaţii şi cu ce detergent
- Cristina Lica
- 18 octombrie 2011, 16:58
Spălatul la temperaturi sub 40-60 de grade Celsius face economii la electricitate, dar nu omoară toate bacteriile de pe haine. Dacă "amestecaţi" prosoapele de bucătărie cu lenjeria intimă, riscaţi să răspândiţi microbi periculoşi în toată casa.
Petele dispar, dar microbii? În ideea de a fi "eco" şi de a proteja ţesăturile, mulţi oameni spală hainele la temperaturi mai joase, lucru încurajat şi de producătorii de detergenţi, care au scos produse puternice, care scot petele şi la temperaturi mai scăzute. Practică ce v-ar putea costa sănătatea, avertizează cercetătorii de la "London School of Hygiene and Tropical Medicine". Doar 6% din acarieni mor la 30 de grade Celsius O încărcătură de haine gata de băgat în cuva maşinii este înţesată cu peste 100 de milioane de bacterii E.coli şi alţi germeni. Spălatul la o temperatură de 30 de grade Celsius omoară doar 6% din acarieni. Doar la o temperatură de 60 de grade mor toţi. De altfel, un studiu german arată că singura cale de a eradica şi stafilococii, şi ceilalţi microbi este să setaţi maşina de spălat la peste 60 de grade şi, în plus, să folosiţi detergent de bună calitate, cu substanţe speciale de înălbire. "Înainte, oamenii fierbeau hainele la 100 de grade Celsius. Astăzi, au început să coboare temperaturile la mai puţin de 40 de grade. Pentru a fi siguri că scăpaţi de toţi microbii, începeţi să creşteţi din nou temperatura la 60 de grade", recomandă epidemiologul John Oxford, citat de dailymail.co.uk. Lenjeria intimă trebuie spălată separat Dacă amestecaţi haotic hainele în maşina de spălat, riscaţi să răspândiţi şi mai mult microbii. De exemplu, dacă spălaţi prosoapele de bucătărie sau alte lucruri pătate cu mâncare odată cu lenjeria de pat sau cu lenjeria intimă, ele s-ar putea contamina mai uşor cu E.coli sau cu salmonella. De aceea, lenjeria intimă trebuie spălată întotdeauna separat sau măcar cu prosoapele de baie. "Iarna, norovirusurile (provoacă infecţii intestinale) se pot răspândi uşor în cuva maşinii de spălat, la temperaturi scăzute, sub 40 de grade Celsius", atrage atenţia prof. Sally Bloomfield, de la instituţia mai sus-menţionată. Cei mai afectaţi ar fi vârstnicii şi copiii sau bolnavii cronic, care au o imunitate scăzută. De ce detergentul pudră e mai bun decât cel lichid Chiar dacă alegeţi cel mai bun şi cel mai scump detergent de pe raft, acest lucru nu este suficient. Sfatul specialiştilot este să cumpăraţi detergent pudră, în locul celui lichid şi, în plus, să adăugaţi substanţe dezinfectante, mai ales dacă ţesăturile nu se pretează la 60 de grade. Detergentul lichid sau cel pentru rufe colorate nu conţine, de regulă, dezinfectant.