Mascații au descins la casele lui Nicolae Guță. Acuzațiile se referă la falsificarea de bijuterii

Sursa foto: Ahiva EVZ

Mai multe case din Petroșani, județul Hunedoara, au fost percheziționate în cursul zilei de joi, ca urmare unui mandat emis de un judecător din București.

Sunt vizate casele manelistului Nicolae Guță, care sunt situate în Petroșani, și care au fost percheziționate de polițiști.

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Sectorului 6, a anunțat că în acest dosar sunt vizate mai multe persoane care sunt acuzate de comiterea infracțiunilor de contrabandă și contrafacerea unor produse de marcă.

”În fapt, persoanele bănuite ar fi comercializat bijuterii, unele purtând însemnele unor mărci protejate, pe o platformă de socializare.În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost identificate bijuterii, cântare electronice de precizie, documente ce atestă volumul vânzărilor și 3.700 de euro”, se menționează într-un comunicat de presă emis de Poliția Română.

Persoanele acuzate au fost duse la audieri, împotriva acestora urmând a fi dispuse măsurile legale de către un procuror, anunță și CronicaVJ.

Rudele manelistului Guță ar fi vizate

Surse din cadrul Poliției Române ne-au transmis că în dosar sunt vizați mai mulți nepoți ai manelistului Nicolae Guță.

Aceștia falsificau bijuterii din aur, pe care le ștanțau cu însemnele unor case de lux, pe care ulterior le vindeau pe internet, ca fiind originale.

Din casele de la Petroșani au fost ridicate mai multe unelte care erau folosite pentru făurirea bijuteriilor dar și ștanțe ale unor firme de renume din Vestul Europei, care se ocupă cu bijuterii.

Și Culiță Sterp a fost dus la audieri

La începutul lunii martie, un alt manelist, Culiță Sterp a fost săltat de polițiști chiar de pe holurile Tribunalului Cluj și dus la Timișoara, unde a fost audiat într-un dosar penal, care vizează comiterea de înșelăciuni pe internet.

”În cauză au fost efectuate percheziții în 11 locații de pe teritoriul României, au fost aduse la audieri 11 persoane și au fost instituite măsuri asiguratorii până la concurența sumei de 291.164 lei. S-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale fața de 11 suspecți și a fost pusă în mișcare acțiunea penală fata de doi dintre aceștia, care au dobândit calitatea de inculpați”, au precizat la momentul respectiv, procurorii din Timișoara.