Julio Iglesias, unul dintre cei mai iubiti artişti de calibru internaţional, revine în România pentru două concerte.
Respectiv pe 20 mai la Sala Palatului din Bucureşti și pe 22 mai la Sala Polivalentă din Cluj.
"După succesul înregistrat în vara anului trecut, când a concertat la București cu casa închisă, Julio Iglesias le pregătește românilor o mare surpriză. Până la momentul la care surpriza va fi anunțată public, artistul a făcut un prim pas și a inclus România în programul turneului' World Tour 2015”, potrivit unui comunicat remis Agerpres.
A venit timpul
Nu demult, în timpul unei vizite în Romania, Julio a făcut o mărturisire tristă fanilor săi: „Îmi drămuiesc fiecare clipă. Nu pierd niciun moment şi preţuiesc viaţa. Dacă e să mă iau după statistici, ştiu că mi se apropie sfârşitul şi mă grăbesc. Mă grăbesc să dăruiesc cât mai mult, să învăţ cât mai multe şi să trăiesc până în ultima clipă", a declarat artistul. Cântăreţul a mai spus că, de când a împlinit 70 de ani a început să gândească mai mult! El a adăugat că încearcă să profite de tot ceea ce îi oferă viaţa.
"Nu mai e ca atunci când aveam 40 de ani, 50 de ani sau 60 de ani. În urmă cu două săptămâni am împlinit 70 de ani. Când împlineşti o astfel de vârstă începi să gândeşti altfel", a mai spus Iglesias. El consideră că a venit timpul să le mulţumească fanilor pentru tot ceea ce i-au oferit de-a lungul timpului.
"Să nu înţelegeţi că am devenit negativist, chiar deloc. Doar că înţeleg că nu mai am mult timp, aşa că îmi trăiesc viaţa la maximum! A venit timpul să mulţumesc publicului pentru viaţa pe care mi-a oferit-o", a mai spus el.