„Este vorba de volumul cinci al memoriilor lui Ion Rațiu, carte la care eu lucrez de ceva vreme. Până acum au mai apărut trei volume, anul acesta urmând să fie publicat la Editura Corint și volumul patru, toate îngrijite de mine”, a dezvăluit, în exclusivitate pentru evz.ro, Stejărel Olaru.

„În jurnalul lui Ion Rațiu – mai amintește istoricul – sunt multe notițe referitoare la Paul Goma, mai ales începând cu noiembrie 1977, când scriitorului i s-a retras cetățenia română, a fost expulzat și a ajuns la Paris, în exil”.

Dar să vedem ce impresie i-a făcut Paul Goma lui Ion Rațiu, într-un fragment nepublicat până azi, fragment la care Stejărel Olaru a asortat și câteva fotografii din dosarul lui Goma de la Securitate (intertitlurile aparțin redacției):

O recepție PEN

Miercuri, 30 noiembrie 1977
La recepţia dată de PEN International în onoarea lui Goma. Vorbeşte Georges Emile Clancier, preşedintele PEN, despre marele curaj şi marele talent al lui Goma, care răspunde abia cu câteva fraze, dar foarte simţite. Secretarul PEN e Dimitri Stolypine. Am vorbit cu Eugen Ionescu. Cred că nu şi-a dat seama cine eram. Am strâns mâna lui Constantin Virgil Gheorghiu şi am vorbit mai mult cu dna Ionescu, care şi-a adus aminte de un coleg Raţiu, pe vremuri la Universitatea din Bucureşti, şi cu Sanda Stolojan (fata lui Zamfirescu-Catafalc) şi cu Pavel Tigrid.

La sfârşitul recepţiei invit pe Monica şi Virgil Ierunca, împreună cu familia Goma, Paul şi Ana şi Filip la restaurantul „La Coupole”. Băieţaşul are 2 ani şi jumătate. E blond şi foarte drăguţ. Flueră şi e mândru că ştie s-o facă.

Niște dobitoci

Goma ne-a povestit cum s-a întâmplat totul. Şi-a ţinut un jurnal de zi „de iarnă” de la 26 ianuarie, până la 1 aprilie. Când l-au arestat, i-au luat jurnalul şi au fost foarte intrigaţi „dobitocii”, cum le spunea Goma locotenent-coloneilor care-l interogau, de ce a pus exact ziua de 1 aprilie. El a lăsat atunci o altă notă „Jurnalul de Primăvară” şi a pus data 1 aprilie – 11 mai. Din nou l-au întrebat de unde a luat data de 11 mai. Le-a răspuns: „pentru că atunci o să mă lăsaţi liber”.

M-a interesat cum a descris scena la bancă, de unde şi-a scos fondurile, cu excepţia a 50 de lei ca să-şi păstreze contul. El era la ghişeul 16. Şi-a dat seama că-şi dădeau din coate: „Ăsta-i ăla!”. Treaba a durat aproape trei ore, cu plecări şi reveniri. În cele din urmă şi-a luat rămas bun de la funcţionarul respectiv care i-a dorit tot succesul etc. Unul după altul, toţi şi toate care erau la celelalte ghişee au ţinut să-i strângă mâna, unul după altul, până a ajuns la ghişeul numărul unu. Iar acolo securistul de gardă, l-a salutat: „Să trăiţi, dle Goma”.

Goma, la dietă

Şi cu obţinerea paşaportului a avut tot felul de probleme. I se tot promitea, dar nu i l-au dat în mână. În cele din urmă l-a obţinut, cu viză cu tot, la ambasada Franţei. „Şi ăştia sunt timoraţi, ca şi românii”.

Toată familia mi-a plăcut. El e mijlociu de statură. Cam solid, dar nu gras. Barbă albă fără mustaţă. Păr cărunt. Ochi deschişi, vioi. Vorbeşte liniştit. Cu sănătatea n-o duce prea bine. Ţine dietă. Ea e evreică. Frumuşică. Tatăl ei e important în partid. Îşi caută casă. Ana-Maria Năvodaru.

Pe urmele lui Maurer

Am vorbit apoi de posibilitatea unei conferinţe de presă la Londra. Tânărul Shafir i-a contactat deja şi a propus să se facă la Universitate în conjuncţie cu Amnesty [International]. Am spus că e bine, dar ar trebui să fie făcută la nivelul cel mai înalt. De Foreign Press Association, de exemplu, care a făcut-o şi pentru Maurer când era prim ministru.

Le-am povestit apoi, cum s-a înfiinţat Amnesty de Peter Benenson şi rolul pe care l-am jucat eu în lansarea primilor prizonieri de conştiinţă, dându-i loc de frunte lui Dinu Noica.

Testamentul

Toată operaţia a fost bine regizată. El, Goma, dădea material unui diplomat la Bucureşti, care-l trecea apoi lui Ţepeneag aici, la Paris. Prin Monica şi Ierunca se dădea totul la Radio Free Europa şi presei occidentale.

De altfel, după arestarea lui şi-a dat imediat seama că se vorbeşte de el la radio după felul cum se purtau gardienii cu el. N-a înţeles de ce nu s-a acţionat mai repede. Se pare însă că americanii nu erau tocmai siguri de informaţiile ce aveau. El a dat testamentul său lui Flora Lewis de la Times, care nu l-a utilizat. Ar fi bine să mă interesez de acest lucru…