Mărturii sumbre din iadul de la IML. Ce s-a descoperit la cei decedați din cauza COVID-19

Cristian Stan, medic legist la IML București, a scris despre autopsiile pe care le-a făcut celor care au decedat din cauza virusului chinezesc. Medicul susține că cei care au murit din cauza virusului „arată altfel decât tot ce am văzut”.

Cristian Stan, profesor universitar și medic primar legist la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici – București, a scris o carte despre cauzele decesului persoanelor infectate cu virusul chinezesc, ce se dorește să fie un ghid accesibilpentru colegii săi practicieni.

„Trei autopsii au fost pe decedați confirmați prin test făcut în timpul spitalizării, iar 4 au avut test negativ, dar acesta, cred eu, a fost prelucrat prea devreme, la una, două săptămâni înainte să intervină moartea. Deci au fost suspecți la un moment dat și spitalul nu i-au retestat după primul rezultat negativ. Sunt însă sigur că toți au fost infectați cu noul coronavirus”, a declrat Cristian Stan, potrivit Libertatea.

„În peste 25 de ani de carieră am văzut peste 20.000 de morți. Decedați din toate cauzele. Am participat sau efectuat peste 15.000 de autopsii și expertize medico-legale. După o asemenea experiență îți formezi ochiul, îți dezvolți o anumită intuiție. Ca aspect macroscopic, decedații COVID arată altfel decât tot ce am văzut în cariera mea”, mai a spus acesta.

„Au două, trei caracteristici specifice. Plămânii sunt plini cu apă, vasele mici de sânge sunt inflamate, sunt foarte hidrofile și existența multor trombi foarte mici în vase, în organe. Microtrombozele pot fi de ordinul sutelor, fiind raportate cazuri în care acestea au fost colectate în filtrul pulmonar sau chiar au blocat aparatele de dializă la pacienți cu insuficiență renală.

Pe scurt, acest virus produce din start o inflamație a vaselor mici de sânge, care conduce la scăderea debitului de sânge, respectiv oxigen și totodată produce mici cheaguri de sânge ce ajung în plămâni, inimă, creier cu consecințe grave, infarct sau accident vascular cerebral. Acești trombi diseminați au un rol major în severitatea bolii și apariția decesului. Aici cred că poate fi una dintre cheile pentru găsirea tratamentului pentru infecția cu acest virus foarte agresiv”, mai spune medicul.

„Pentru că este o boală ce se manifestă prin inflamarea vaselor mici de sânge, evident, cei mai expuși sunt cei care au vasele de sânge deja solicitate fie de vârsta înaintată, fie de afecțiuni cronice, precum bolile renale, bolile cardiovasculare, cei cu cancere, cu AVC în antecedent. Practic, dacă avem o dereglare a unui organ și virusul ajunge chiar acolo, atunci vom face o formă severă a bolii și poate surveni decesul. Acestă inflamare a vaselor de sânge se suprapune, la unii, și cu furtuna de citokine… Orice inflamație, indiferent de ce este ea cauzată, produce leziuni la nivelul celulelor, iar prin vindecare acestea se cicatrizează, adică se fibrozează.

Există diferențe majore în ceea ce privește evoluția clinică a bolnavilor de COVID. La unii pacienți, simptomele se remit în câteva zile, dar sunt și cazuri care necesită spitalizarea mai multe săptămâni sau chiar luni.

Studiile arată că aproximativ 10% dintre pacienți au prezentat la debutul bolii doar simptome gastrointestinale, cea mai frecventă fiind diareea, fără a avea de la început modificări respiratorii. Insuficiența respiratorie acută a apărut în faza a doua, iar evoluția ulterioară a bolii a fost mai gravă decât la cazurile care au debutat direct cu simptome respiratorii. Eu cred că există vreo 10 variații de evoluție clinică a bolii. Nu poate fi inclusă într-un anumit tipar. Cred că peste trei luni voi reedita ghidul pentru completări”, mai subliniază medicul Cristian Stan.