Mărturii din „cartierul jihadiștilor”. „Fiii noștri din Siria sunt rușinea familiei”

Mărturii din „cartierul jihadiștilor”. „Fiii noștri din Siria sunt rușinea familiei”

Molenbeek este un cartier aflat la un km de centrul Bruxelles-ului, locuit preponderent de musulmani (60-70%), unde se trăiește, potrivit analiștilor, „ca într-o țară din Orientul Mijlociu”.

În acest cartier, șomajul și criminalitatea au atins niveluri record pentru Belgia, Molenbeek transformîndu-se în una din acele acele zone stat în stat, foarte numeroase în Europa, numite “No- Go Zones”, în care poliția evită să aplice legea de teama represaliilor musulmanilor.

Dat dispărut

„Suntem tratați ca trădători aici”, spune, spre exemplu, Boujemaa – care nu a vrut să își dea numele de familie și al cărui fiu este dat dispărut. Tatăl a făcut mărturisiri presei belgiene și nu numai, pe fondul recentelor atentate teroriste dejucate din Belgia, la doar câteva zile după masacrul de la Paris.

Fiul său este afiliat grupării Statul Islamic. Iar Boujemaa avea să afle acest lucru când a primit un telefon de la fiul său despre care nu mai știa nimic: „Tată, sunt în Siria. Nu mă mai pot întoarce acolo”. Și Boujemaa accentuează că da, în acest caz, fiul său nu se mai poate întoarce în Belgia. „Asta e, suntem priviți din ce în ce mai mult ca trădători, spune Boujemaa cu resemnare, iar spusele lui sunt întărite și de către vecinii lui, oameni în vârstă care dau vina pentru tot ceea ce se întâmplă pe „generația tânără de imigranți, șomeri de cele mai multe ori, care comit infracțiuni minore, sunt implicați în afaceri cu droguri”.

Tot mai frecvent

,,Sunt ignoranți și nu dau pe la moschee! Imamii încearcă să oprească oamenii să se întoarcă în Siria, dar cei care aleg să fie cu gruparea Statul Islamic se întâlnesc în apartamente private sau garaje, comunică prin intermediul Facebook ori YouTube și multe altele”, mai subliniază localnicii, susținuți și de spusele lui Boujemaa: „Mulți dintre tineri sunt convertiți local. Fiul meu nu a arătat niciun interes anterior în religie sau pentru jihad. Fiul meu este printre ultimii oameni despre care mi-aș fi imaginat că va adera la gruparea Statul Islamic”.

Presa subliniază că povestea lui Boujemaa este tot mai frecventă în Belgia, „țară care ocupă un loc fruntaș la capitolul exportul de luptători străini în Europa. Și aici ne referim la cetățenii sirieni aflați în Belgia.

Colac peste pupăză, Molenbeek – supranumit printre altele de către presă și „cartierul jihadiștilor” se află și mai mult în atenția autorităților belgiene. Motivul? Abdelhamid Abaaoud (afiliat grupării Statul Islamic), presupusul lider al celulei destructurate în Belgia, înainte să comită atentate, a crescut chiar aici, în Molenbeek!

O viață fantastică

„Abdelhamid a aruncat rușinea asupra familiei sale”, spune tatăl teroristului. „Viețile noastre sunt distruse. De ce, în numele lui Allah, ar vrea să ucidă belgieni nevinovați? Familia noastră datorează totul acestei țări”, a adăugat Omar Abaaoud, a cărui familie a venit în Belgia în urmă cu 40 de ani.

„Aveam o viață frunoasă, da, chiar o viață fantastică, aici. Abdelhamid nu era un copil dificil și devenise un bun comerciant. Dar, brusc, a plecat în Siria. M-am întrebat zilnic de ce s-a radicalizat atât de mult. Nu am un răspuns”, adaugă bărbatul, tatăl a șase copii, care trăiește în Molenbeek.

În 2014, el l-a convins pe fratele său mai tânăr, Younes, la acea vreme în vârstă de 13 ani, să i se alăture în Siria. „A fost înrolat de către Abdelhamid. Nu-i voi ierta niciodată acest lucru lui Abdelhamid”, a declarat tatăl celor doi tineri pentru cotidianul din capitala belgiană. „Dacă-l mai consider în continuare pe Abdelhamid fiul meu? Este o întrebare foarte dificilă. Poate că răspunsul sună așa: nu vreau să-l mai văd niciodată. Dar doresc, în schimb, să facă în așa fel încât Younes să revină teafăr în Belgia”, a spus el.

Ce spune și tatăl lui Abdelhamid Abaaoud

„Anchetatorii noștri se află în căutarea liderului celulei jihadiste, Abdelhamid Abaaoud”, scrie ziarul „La Derniere Heure. Care adaugă că, în vârstă de 27 de ani, „acest senior din Siria s-a alăturat grupării Statul Islamic, el fiind un belgian de origine marocană care a crescut în Molenbeek, un cartier popular din Bruxelles”.