Mărturia nepotului dictatorului: „Am fost închis în aceeași celulă cu Nicu Ceaușescu. Eram convinși că vom fi executați”
Editura Evenimentul si Capital

Mărturia nepotului dictatorului: „Am fost închis în aceeași celulă cu Nicu Ceaușescu. Eram convinși că vom fi executați”

Nicolae Ceaușescu avea obiceiul „vizitelor de lucru”. În această imagine,, în stânga președintelui, se vede Ion Iliescu
Autor: | | 7 Comentarii | 27646 Vizualizari

Evenimentul zilei vă propune, astăzi, povestea mai puțin știută a unuia dintre nepoții lui Nicolae Ceaușescu: Emil Bărbulescu, fiul Elenei, sora dictatorului

Pe Emil Bărbulescu l-am cunoscut în anul 1996, la Casa Presei, pe vremea când redacțiile erau învăluite în fum gros de țigară, iar mașinile de scris mitraliau din toate direcțiile. Tiparul era încă pe plumb, banii erau puțini, dar băutura și țigările, slavă Domnului!, erau ieftine. Țin minte că Emil și-a făcut o apariție stângace în redacție: șchiop, îmbrăcat întrun costum alb care părea să-l jeneze la fiecare pas, emoționat de contactul cu lumea presei, afișând un aer cumva rural.

​FOTO: Nicu Ceausescu

Trecuseră 7 ani de când Nicolae Ceaușescu, unchiul lui, fusese împușcat la Târgoviște, iar angajarea lui Emil la ziarul la care lucram producea un adevărat șoc. Pe vremea aceea, prieteniile se legau mai ușor la „subredacție”, adică la bufetul Rodipet de la parterul Casei Presei, așa că i-am făcut „botezul” lui Emil din prima zi, roși de curiozitate să-i aflăm povestea.

FOTO: Emil Bărbulescu

Iar Emil a acceptat cu plăcere prietenia noastră. Treptat, chermezele de la „subredacție” s-au mutat la el acasă, în apartamentul de două camere din cartierul Aviației, spre indignarea șefilor ziarului. Acolo l-am cunoscut cu adevărat, într-un cerc restrâns, depănând amintiri după amintiri, golind beri după beri, atât de multe, încât holul care lega sufrageria de baie se umpluse pur și simplu de sticle, iar traversarea lui devenise o problemă. Dar cui îi păsa?


L-a apărat cu arma în mână pe Ceaușescu de furia țăranilor!


Și unde nu avea el relații!? Chiar și la 7 ani de la răsturnarea regimului Ceaușescu, Emil Bărbulescu era primit în hoteluri și restaurante de lux, acolo unde nu plătea niciodată nimic. În Jupiter, spre exemplu, s-a împiedicat de beat ce era și s-a lovit cu capul de o conductă, iar șeful Poliției a venit personal să-l ducă la hotel.

La Saru, un popas turistic din apropierea Slatinei, era primit ca un rege: intra și alegea ce femei să rămână în stabiliment, iar pe bărbați îi trimitea acasă. Ce conta că bea din cănuța cu mujdei crezînd că e ness sau că spunea Ceceap în loc de Ketchup? Ce conta dacă lua Diazepame cu vodcă?

Ar fi tras în oameni ca să-l apere

Emil Bărbulescu nu era un tip formal. Odată ajuns la el acasă, erai parte din familie. Știa că e în centrul atenției și chiar îi plăcea asta. Practic, asta era toată averea lui. Legătura de sânge cu Ceaușescu îl făcea să se simtă special, iar curiozitatea celor din jur lui îl împăuna și mai tare. Răspundea la orice întrebare și nu evita niciun subiect.

Își iubise mult unchiul, pe „nea Nicu” și, din respect pentru el, îi dădeam mereu dreptate când spunea că a fost împușcat degeaba.

Una dintre povestiri este de-a dreptul halucinantă: „Într-o zi, se ducea cu elicopterul în nu-știu-de vizită. A cerut să aterizeze pe un câmp. S-a dus pur și simplu singur în câmp, pentru că nu-i venea să creadă cât de prost arată porumbul. Era în ’89, toamna. Paza era subțire. Cum totul se petrecea în Olt, am fost sunat și m-am dus imediat cu câteva mașini. Femeile care erau la cules săriseră pe el, agresive, urlând că n-au pâine și că mor de foame. Aveam o pușcă. Am încărcat-o și m-am dus în fața lu nea Nicu, care privea uluit, neștiind ce să creadă”. „Erai pregătit să tragi?”, am întrebat. „Da! Clar!

A ieșit scandal mare, am reușit să-l duc la elicopter, iar el s-a uitat cu milă spre țărani și s-a întors spre ai lui, zicînd stins, aproape resemnat: «Dați-le, mă, oamenilor pâine...» Simțea că se întâmplă ceva...”. În toate poveștile de genul acesta, Nicolae Ceaușescu apărea ca un președinte care nu deținea, de fapt, puterea. Iar Emil accentua de fiecare dată faptul că cei din clica nomenclaturii îl trădaseră de mulți ani. Se întâlnise de multe ori cu dictatorul.

„Era tăcut. Nu-i plăceau laudele. Se gândea numai la recolte și la kile’ la hectar. Eu nu înțelegeam prea multe, nu mă interesa agricultura. M-a luat o dată pe după umăr și mi-a ară- tat o tarla mai părăginită. «Vezi, Emile? Așa arăta toată țara înainte de comunism!»”.

Apoi, când amintirile despre evenimentele din ‘89 începeau să lase umbre pe chipul său, Emil bătea în retragere. Își lungea fața și repeta obsesiv: „Eu n-am făcut nimic. Eu eram doar cu băutura și cu femeile”.


Iubea folclorul și ajuta oamenii


Dar când venea vorba de perioada în care a fost locțiitor al comandatului Miliției județene Olt, înainte de ‘89, îi scăpărau ochii. Îi plăcea să povestească, avea un talent nativ, inclusiv în scris, chiar dacă semnele de punctuație erau încă un mister pentru el.

Asta deși mama lui, Elena Bărbulescu, sora dictatorului, era inspector şcolar pe întregul judeţ Olt. Cu toate că era semi-doctă. Dar femeia putea fi orice, atâta vreme cât soțul, Lică Bărbulescu, era primsecretar al județului Olt.

A oprit circulația și s-a răsturnat cu mașina

Așa că Emil era „prințișorul” județului. Era mându de mașina lui, o Dacie Sport în două uși, cu motor modificat, așa cum i se cuvenea unei beizadele. „Într-o zi am aflat că fiul lui Coșbuc a murit în accident de mașină, după ce a făcut pariu că ajunge de la Târgu-Jiu la Severin cât fumează o țigară. Voiam și eu să fac ceva de genul ăsta. Eram beat. Am oprit toată circulația până la Șaru și am pornit în viteză. La un moment dat, am scăpat mașina de sub control și m-am răsturnat de trei ori. Toți au crezut că am murit, dar n-am avut nicio zgârietură. Norocul bețivului, nu?”.

„Cum adică ai oprit circulația?”, l-am întrebat uimit. „Păi, ce, nu eram șeful Miliției?”. Nu i se părea cine-știe ce nici măcar acum. „Puteai să faci chiar orice-orice?”. „Puteam, dar eu mai mult ajutam lumea. Veneau bieții oameni la mine cu câte o problemă, dădeam două telefoane și rezolvam. Mi-era milă”.

Dansa Călușarii

Una peste alta, aș putea spune că Emil nu avea ambiții foarte mari. Iubea mai degrabă folclorul și tradițiile locului său natal, decât opulența pe care o afișau rudele din București, care i se adresau cu apelativul „țărane”.

Dar pe el nu-l deranja nici asta. Intrase într-un ansamblu de dansuri din județ care cutreiera toată Europa, dând spectacole după spectacole. Capitolul acesta al vieții îl avea închis într-un sipet numai de el știut. Din când în când, ne delecta cu povești de prin turnee, cu țigani-scripcari și cu succese de moment ale trupei. Doar atunci i se mai îmblânzeau liniile feței, iar chipul i se putea destinde. Și nu uita să amintească faptul că orice spectacol se încheia cu Călușarii și că întotdeauna dansau până rupeau podeaua la propriu.

Mariajul n-a durat mult

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate