Gafă sexistă a lui Martin Schulz : „Jurnalistele frumoase mă motivează”

Gafă sexistă a lui Martin Schulz :  „Jurnalistele frumoase mă motivează”

Şi Martin Schulz se poticneşte în privinţa sexismului. Consecinţele au fost blânde, după cum par reacţiile la cald în Germania, dar cuvintele candidatului la funcţia de cancelar din partea social-democraţilor adresate unei jurnaliste numită Vdrăguţă” şi „că-l motivează”, n-au trecut neobservate.

În cursul unui interviu în micul centru al Una, întrebat de o reporteră  (care l-a abordat despre ''cum face să găsească motivaţiile necesare'' să interpreteze partitura electorală la lumina unor sondaje care arată partidul său în mare dificultate), liderul SPD a răspuns: ''Toată ziua  sunt intervievat de femei drăguţe. Iar aceasta este o motivaţie puternică''.

Episodul a făcut saltul în presa naţională pe Koelner Stradtanzeiger. Şi Die Welt, câteva ore după, a propus o analiză a faptului, încercând să stabilească ce anume a fost considerat ''sexism'' în declaraţia aceasta. ''Nu e un caz Bruederle'', a scris ziarul, referindu-se la norii de praf care au copleşit un lider liberal din trecuta legislatură pentru aprecierile la decolteul unei jurnaliste. A fost însăşi ziarista cea care a scris despre episod, făcând un tam-tam de ziceai că e sfârşitul lumii. Dar ''ieşirea'' despre frumuseţea jurnalistelor este condsiderată ''nefericită'', în opinia unora mai "sensibili".