Tot de la 1 martie, cuantumul alocaţiei lunare pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani va creşte la 150 de lei. Această sumă va fi acordată şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la finalizarea acestor studii. Premierul Viorica Dăncilă a explicat că plata alocațiilor la acest termen este condiționată de decizia președintelui Klaus Iohannis.

„Sper că domnul preşedinte va promulga cât mai rapid Legea bugetului de stat, astfel încât de la 1 martie să poată să fie plătite alocaţiile pentru copii. Adoptăm astăzi OUG care ne va permite acest lucru. Coaliţia PSD-ALDE a identificat corect sursa de finanţare şi Guvernul a pregătit acest act imediat după votul din Parlament”, a declarat premierul. Viorica Dăncilă spune că dacă președintele blochează legea, prin retrimitere în Parlament, „nu face altceva decât să confirme încă o dată demersul demagogic al Opoziţiei şi al preşedintelui Iohannis în încercarea de a aduna cât mai multe voturi”.

 

Calcule electorale

 

Deputatul PNL, Robert Sighiartău, care a inițiat și o lege organică, respinsă în Parlament, dar a propus și un amendament, la Legea bugetului, pentru creșterea alocațiilor spune că merge mai departe și propune indexarea alocațiilor cu rata inflației. Liberalul a simțit uriașul potențial electoral al acestei teme sensibile. PSD și PNL au acționat bizar în ceea ce privește creșterea alocațiilor pentru copii.

PSD și ALDE au votat împotriva amendamentului propus de liberali, dar au votat bugetul. PNL a votat pentru amendament, dar a votat împotriva bugetului, adică au respins sursa de finanțare. Ulterior ei și-au motivat gestul cu un principiu: că nu puteau vota cot la cot cu PSD și că știau că, cu sau fără ei, există majoritate pentru ca bugetul să treacă.