Martie 2011-data ţintă a aderării la Spaţiul Schengen

Martie 2011-data ţintă a aderării la Spaţiul Schengen

România şi Bulgaria au stabilit ca martie 2011 să fie data aderării celor două state la Spatiul Schengen, potrivit Declaraţiei comune formulate după întrevederea de astăzi, a miniştrilor de interne din cele două state, relateaza Mediafax.

Ministrul român de Interne, Cristian David, şi omologul său bulgar, Rumen Petkov, au mai discutat astăzi, la Mamaia, despre cooperarea la Marea Neagră şi controlul comun al frontierei de pe Dunăre.

Cei doi au hotarât întocmirea, pâna la sfârsitul lunii iunie, a unui calendar de acţiuni comune în perspectiva demarării procesului de evaluare pentru Schengen.

Oficialul român a anunţat că anul acesta va avea loc prima operaţiune comună la Marea Neagra, împreună cu FRONTEX, intitulată EUXINE. La operaţiunea care va dura între două şi cinci săptămâni sunt invitate şi alte state membre.

Ne puteți urmări și pe Google News

În ceea ce priveşte controlul comun al frontierei la Dunare, "cei doi miniştri au convenit dezvoltarea Biroului de contact de la Giurgiu, care va deveni Centru, astfel încât să fie incluşi, alături de Poliţia de frontieră şi reprezentanţi ai Poliţiei şi Vămii", a precizat Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.

(16:55)