Evenimentul Zilei > Actualitate > Marș pentru tătarii din Crimeea. Melodia câștigătoare de la Eurovision, cântată în fața Consulatului Rus din Constanța
Marș pentru tătarii din Crimeea. Melodia câștigătoare de la Eurovision, cântată în fața Consulatului Rus din Constanța

Marș pentru tătarii din Crimeea. Melodia câștigătoare de la Eurovision, cântată în fața Consulatului Rus din Constanța

Aproape 1000 de membri ai comunității tătare din Dobrogea au participat la un marș comemorativ, la împlinirea a 72 de ani de la Surghiunul din 1944 când sute de mii de tătari crimeeni au fost deportați de Stalin în Siberia și Urali. Tătarii români au cerut și respectarea drepturilor omului în Crimeea , afirmându-și solidaritatea cu tătarii din peninsula anexată de Rusia.

A fost un marș al tăcerii desfășurat pe principalele bulevarde ale Constanței. Manifestanții tătari s-au oprit în dreptul Consulatului Republicii Turcia la Constanța unde liderul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco Musulmani din România (UDTTMR), Gelil Eserghep, a depus o scrisoare de mulțumire “pentru  faptul că ei au fost tot timpul alături de noi”. Următoarea oprire a fost la Consulatul General al Federației Ruse la Constanța unde tătarii au depus  o scrisoare de protest și zeci de flori rezemate de ușa de la intrare.

Muftiul Cultului Musulman din România, Iusuf Murat, a participat la marș “pentru a fi alături de străbunii noștri care au fost deportați în Siberia. Îi comemorăm pe ei și cerem respectarea drepturilor omului de către conducerea de la Moscova. Așa cum noi, aici, trăim în bună conviețuire cu populația majoritară ne dorim ca și frații noștri crimeeni să aibă aceleași drepturi pe care le avem noi”. Liderul spiritual al Comunității Musulmane din România a făcutși un apel căre comunitatea internațională “să se implice cu seriozitate mult mai mare față de problemele cu care se confruntă tătarii crimeeni”.

Pentru a se face auziți de reprezentanții consulari, manifestanții au dat drumul, într-o stație portabilă, melodiei câștigătoare a Eurovision-ului, “1944”, interpretată de cântăreața ucraineană, de origine tătară, Jamala. „Am pus flori  pentru a arăta că noi dorim rezolvarea pe cale pașnică a situației tătarilor crimeeni. Nu confundăm poporul rus cu conducătorii lui. În scrisoare, cerem respectarea drepturilor universale ale omului și protestăm față de declararea Medjlisului, organul de reprezentare și decizie al tătarilor crimeeni, ca o organizație extremistă radicală . Asta a fost bomboana de pe colivă, au arătat că promisiunile făcute acum doi ani au fost apă de ploaie”, a declarat pentru EVZ, președintele  UDTTMR, Gelil Eserghep.

După 1989, în fiecare an la 18 mai, zeci de mii de tătari din întreaga lume, între care și sute de tătari din România, se adunau la Simferopol, în capitala Crimeii.  După anexarea peninsulei crimeene de către ruși, în 2014, acest lucru nu a mai fost posibil.  Din dorința de a comemora victimele Surghiunului din 18 mai 1944, când sute de mii de tătari au fost deportați din Crimeea în Siberia, Asia Centrală și Urali de către autoritățile sovietice, mulți tătari murind pe drum sau în lagăre, UDTTMR organizează marșul  comemorativ la Constanța.