În urma anunţului privind condiţia PSD pentru excluderea UDMR din viitoarea guvernare, preşedintele Uniunii, Marko Bela, i-a amintit lui Geoană că, "numai zilele trecute", social-democraţii discutau cu el pentru colaborarea la guvernare.
„Noi am făcut o înţelegere cu PDL să mergem împreună şi cred că nu se vor dezice de ceea ce am convenit“, ne-a declarat Marko, după ce, ieri-dimineaţă, delegaţiile celor două formaţiuni se întâlniseră la negocieri. Liderul UDMR a mai spus că anunţul social-democraţilor nu este decât „o chestiune de imagine“. „Probabil că vor să creeze impresia că ei nu cedează aşa uşor, că au şi ei condiţii. Cum PSD a declarat că nu ne preferă, tot aşa şi noi am declarat că am prefera PNL într-o coaliţie, ceea ce, în mod evident, înseamnă că nu PSD, dar ei ar trebui să înţeleagă că e nevoie de un compromis“, a spus Marko. Totodată, colaborarea dintre cele două formaţiuni ar fi fost „binecuvântată“ atât de la Cotroceni, cât şi de forurile PPE, fapt care le oferă liderilor UDMR suficiente „garanţii“ că vor figura în viitorul cabinet. Uniunea vrea Ministerul Dezvoltării
În ceea ce priveşte împărţirea portofoliilor, UDMR aspiră la înnoirea mandatului actualului ministru al dezvoltării, Laszlo Borbely. Potrivit unor surse din Uniune, PDL şi UDMR au căzut la un acord de principiu în această chestiune.
Liderii UDMR ar fi sperat la mai multe portofolii ministeriale în cazul unei înţelegeri dintre PDL şi UDMR, însă democrat- liberalii le-au prezentat încă de ieri dimineaţă varianta unui guvern cu PSD. Liderii Uniunii, susţin aceleaşi surse, nu au fost încântaţi de această opţiune, însă înţelegerea cu PDL nu a putut fi evitată. Cu toate acestea, la ieşirea de la discuţiile cu democrat- liberalii, Marko şi-a păstrat opţiunea pentru o „guvernare de dreapta PDL-PNL-UDMR“. La rândul său, Emil Boc a susţinut că PDL vrea ca Uniunea să participe la guvernare.
Citiţi şi:
O coaliţie pentru liniştea baronilor Criza - pretextul PDL pentru un guvern cu PSD EDITORIALUL EVZ: De ce îl vom iubi pe Dinu Patriciu
PNL se vede în opoziţie SENATUL EVZ: S-au terminat banii, iar ce a mai rămas dăm înapoi la UE CĂLIN HERA: Alianţa „ei cu ei“!